Pe data de 5 decembrie am luat o pauză de la propria viață și pentru o seară m-am mutat în salonul Elenei Nicolaevna Pavlovna. Un fragment de seară la Ateneul Tătărași trăit în piesa “Ursul” scrisă de A. P. Cehov m-a scos din cotidian, din stresul, grijile și responsabilitățile zilnice, și m-a aprovizionat cu o nouă doză de energie pozitivă și optimism.

Am stat chiar în primul rând. Acțiunea a coborât în sală, protagoniștii erau la distanța unei mâini întinse, le citeam trăirile pe chip, simțeam tremurul din vocea Elenei Pavlovna și mirarea din vocea protagonistului principal, Grigorii Stepanovici Smirnov. Tot publicul era prezent acolo, făceam parte din piesă.

Care este rezultatul atunci când o “ființă poetică” și un “urs necioplit” se întâlnesc? Veșnica dilemă vizavi de modul în care gândește sexul opus:”o găină e mai inteligenta decât un filozof în fustă”, nedumerirea atunci când apare atracția, veșnica luptă pentru emancipare dragoste și un final fericit. Suntem dependenți de finalurile fericite, atunci când trăim cu toată ființa o piesă de teatru, un film, finalul fericit ne face să credem și să sperăm la un astfel de final și pentru propria poveste.
Faceți-vă timp pentru teatru, faceți-vă timp pentru voi, faceți- vă timp pentru finalurile fericite și nu uitați că voi sunteți cei care scrieți scenariul pentru propria poveste!