Trofeul UEFA vine la Iași!

Sunt microbistă. Îmi place foarte mult fotbalul. Sunt fană Real Madrid și Manchester United. Anticipând întrebarea voastră: Nu, nu datorită faptului că acolo joacă& a jucat Cristiano Ronaldo. Povestea dintre mine și fotbal a luat început înainte ca Cristiano Ronaldo să devină cunoscut, atunci când Galacticii faceau spectacole grandioase pe terenul de fotbal iar Manchester United se lupta cu Liverpool în finalul Cupei Ligii. Dar, să o începem cu începutul.

12 iunie 2002

Tocmai intrasesem în casă. Tatăl meu și fratele erau în camera de alături, se uitau la fotbal. Știam că mergea Campionatul Mondial de Fotbal dar aveam lucruri mai importante de făcut pe atunci: să citesc și să mă joc. M-am gândit să intru un pic pe la ei, să mă amuz. Am intrat, i-am salutat și am întors capul spre ecran, gata să spun vre-un comentariu gen: „cât se poate de alergat după o minge”. Și- am rămas înlemnită pentru câteva minute. Mi-a atras privirea jocul de pase, efortul fotbaliștilor, pasiunea. M-am așezat alături de ei pe canapea și am stat cu ochii lipiți de ecran până la sfârșitul meciului, cerându-i din când în când explicații fratelui. Era un meci dintre Spania și Africa de Sud. În seara aia Spania a câștigat nu doar meciul, ci și un fan nou.

28 mai 2016

Stau pe pat cu laptopul în față și o bere lângă și mă uit încurajator  spre ecran. „Hai băieți, știu că puteți. ” Țip la fiecare șut spre poartă iar unghiile imprimă semiluni în palme. „Ce pasă… Hai, sunteți cei mai buni… ” Da, acum să mă vadă cunoscuții mei. Ar fi impresionați cât de sofisticată și elegantă pot să fiu 😀 De parcă ar conta. Minutul 79. „Nuuuuu… Naiba” Cad pe pat, mă ridic, arunc o privire- laser spre ecran. „terminați-i”. Tensiune maximă. Au rămas doar 10 minute dar scorul e egal. Încerc să transmit spre ecran toată susținerea mea. Mă uit neclintit, de parcă dacă mi-aș rupe privirea s-ar întâmpla ceva iremediabil. Prelungirile… Iată că s-a ajuns și la penalty. Am încetat să respir iar inima a început să bată din ce în mai rapid, la fiecare lovitură spre poartă făcând tumbe. Da! Victorie! Am sărit de pe pat și am început să dansez prin cameră și să râd ca nebuna. Victorie!

0566576001464272520_filepicker

09 septembrie 2016

Anunț pe grupul de bloggeri: „Trofeul UEFA Champions League ajunge la Iași, Bacău și București între 13 și 18 septembrie”. Made my day. Reacția a fost instantă: „trebuie să merg”. Nu pot să pierd șansa de a mă aproia de unul dintre cel mai râvnite trofee din fotbal. Simt că dacă mă voi atinge de el va fi ca și cum aș inspira o părticică din istoria lui. Anii în care am fost suporter; nopțile când stăteam și vorbeam cu frate-miu despre fotbaliști, cluburi, meciuri; momente care mi-au luat suflarea: meciul dintre  Manchester United și Real Madrid; finale spectaculoase; înfrângeri; victorii. La aceste amintiri vreau să adaug una nouă: Trofeul UEFA Champions League, în toată splendoarea lui, văzut live, la mine în oraș.

România este prima țară care întâmpină anul acesta Trofeul UEFA Champions League, cel mai mare simbol internațional de performanță sportivă, în drumul său prin Europa. Claude Makélélé, star al fotbalului internațional, și Miodrag Belodedici, legendă a fotbalului românesc, sunt ambasadorii oficiali ai UEFA Champions League Trophy Tour în România.

 UniCredit, Banca Oficială a UEFA Champions League, ne-a pregătit nouă, suporterilor din România o experiență unică.

În acest an, Trophy Tour va fi total diferit de anii trecuți. Va fi un muzeu de fotbal pe două etaje. La primul etaj (unde sunt adidașii mei?) vom putea juca un meci de fotbal virtual împotriva legendelor UEFA (muhaha) iar la balcon- vom face poze cu Trofeul mult dorit (my precious…).

Trofeul va fi expus în trei orașe ale României, în perioada 13-18 septembrie:

  • În Iași, pe 13 septembrie, în fața Palatului Culturii, între 12:30 și 20:00
  • În Bacău, pe 14 septembrie, Strada Republicii 185 (în parcarea magazinului Dedeman), între 15:00 și 22:00
  • În București în:

– 17 septembrie, în piața George Enescu, între 10:00 și 22:00

– 18 septembrie, în Băneasa Shopping City (în zona fântânii interioare), între 11:00 și 22:00.

Mai multe detalii despre UEFA Champions League Trophy Tour, realizat cu sprijinul UniCredit, găsești pe: sau urmărind #ucltrophytour pe reţelele sociale.

Tu ce planuri ai pentru următoarele zile? Pentru așa evenimente planurile se pot modifica 😀 Să merg la UEFA Champions League Trophy Tour sounds like a perfect plan for me. 😉