Procastinarea/ sindromul amânării continue

Noi, oamenii, iubim să mințim. Pardon, să ne mințim pe noi înșine: „Dacă era X, eu cu siguranța aveam să fac Y și să ajung la Z etc.. Dar având în vedere că X nu s-a întâmplat, afară plouă și păsările migrează spre Sud, pot să mă întorc pe altă parte și să mai trag un pui de somn/ să mă uit încă la N serii din nu știu care serial…”.Simplu, ca și toate lucrurile „geniale”. Pentru inacțiune găsim 1000 de scuze.

Și ce mult ne place să facem excepții: „Azi merg la shopping însă mâine cu siguranță o să mă apuc să învăț pentru examen”. Problema excepțiilor este că dacă ai făcut o excepție, cu multă ușurință o să o faci și pe a doua, și pe a treia. Iar dacă ai amânat din prima un lucru din cauza lenii/ disconfortului, probabilitatea că o să faci acest lucru scade odată cu trecerea timpului/ o să te trezești făcând acest lucru aproape de finish& cu sufletul la gură& rugându-te la toate divinitățile posibile și imposibile ca data aceasta să scapi& promițând că de mâine, pardon, din secunda aceasta, o să te schimbi din toate punctele de vedere, o să faci tot ce ai amânat timp de ultimii doi ani și câte și mai câte altele. Problema tuturor acestor promisiuni este că odată ce „ai scăpat”- sunt date uitării.

Eu nu spun că sunt diferită. Ceva timp în urmă eram afectată grav de sindromul amânării continue. Pentru majoritatea examenelor am învâțat cu două zile înainte ca să le susțin; de licență și disertație m-am apucat serios atunci când majoritatea colegilor deja le-au terminat; tărăgănam să răspund la mesaje până când răspunsul nu mai avea nici un rost, amânam să scriu&/ public ceva pe blog până când nu primeam invitație la vre-un eveniment și realizam că nu am mai scris de câteva luni. Des mă trezeam deja în „ultima sută de metri”. Și mie, ca și vouă, îmi place adrenalina și senzațiile tari. 😀

Practic, noi amânăm lucrurile din 4 motive: lene, disconfort, lipsă de timp, lipsă de încredere în propriile forțe. Pentru a trece peste primul motiv trebuie să ne punem o întrebare: „Decât să-mi aglomerez programul și să-mi complic viața mai târziu, nu e mai simplu să fac rapid ce am de făcut și după aceasta să mă relaxez?”. Aplicăm principiul „după muncă și răsplata”.  Al doilea motiv e ceva mai „delicat”. De exemplu: adesea evităm să spunem NU când suntem rugați să facem ceva. Amânăm să dăm un răspuns, un sunet ce durează două minute, și ne stricăm somnul, liniștea personală și planurile persoanei în cauză. Vorbind(scriind) despre acestea mi-am adus aminte următorul lucru: „În cadrul unui curs de la master o colegă a spus că a avut următoarea fobie- se temea să răspundă la telefon. De aceea, ea apăsa pe ok imediat ce suna cineva, nu- și oferea șansa de a da înapoi. De la început, simțea disconfort, însă în timp fobia a dispărut”. La fel e și cu amânările. Trebuie să apăsăm direct pe „Ok”. Lipsa de timp… ați ajuns vreodată la finalul zilei să stați și să vă gândiți la activitățile pe care le-ați desfășurat în acea zi și să realizați că 90% din timp v-ați gândit/& plâns cât de multe lucruri aveți de făcut, ați făcut mărunțișuri, ați ajutat colegii, ați clarificat anumite situații, și doar 10% ați făcut ceea ce trebuia& era important să faceți? Aceasta este rezultatul unei planificări ineficiente/ inexistente a timpului. Cu privire la lipsa de încredere- aici fiecare dintre noi decide nivelul la care vrea să fie. Dacă vrei să urci sus atunci trebuie să capeți încredere- să riști, să-ți asumi responsabilități, să ieși din zona ta de confort. Încrederea va veni în timp- prin încercări, reușite și înfrângeri. Nicidecum altfel.

Pentru a da peste cap procastinarea este necesară o voință puternică și o bună organizare a timpului.

BONUS. O să împărtășesc cu voi sistemul meu de organizare a timpului pe care l-am format în urma frecventării multor traininguri și cursuri pe time management din timpul studenției la AsdMark, USR,  Aiesec, și de la locul actual de muncă- compania de distribuție Estel România.

Seara, după serviciu, îmi notez în agendă ce activități urmează să fac în următoarea zi. Dimineața, când îmi beau cafeluța, completez și prioritizez activitățile. Activitățile eu le împart în patru categorii:

  1. Activități importante și urgente. Acestea trebuie efectuate în primul rând.
  2. Activități importante dar care nu sunt urgente. Acestea sunt pe locul trei în topul priorităților. Atunci când ai „liber” de la activitățile urgente, ocupă-te de acestea.
  3. Activități neimportante dar urgente. Acestea trebuie făcute după ce finalizăm activitățile importante și urgente.
  4. Activități neimportante și care nu sunt urgente. Până ce ajungem la ele există posibilitatea ca în general să nu mai fie necesar să le facem.

Plus, o regulă de aur: Activitățile mărunte care îți iau până în trei minute trebuie efectuate imediat ce apar.
P.S. Nu amâna, nu amâna planurile tale, oportunitățile, fericirea ta. Îndreaptă- te ferm spre ele. Succes. 😉