Pe data de 25 ianuarie 2019 ne întâlnim la Sala Sporturilor Vaslui, la evenimentul caritabil „Sportul susține educația” organizat de Luciana Damian, instructor licențiat de zumba fitness, în colaborare cu Scorpions MMA Vaslui.
O seară dedicată sportului: arte marțiale și zumba, organizată pentru a sprijini 26 de copii din familii defavorizate care frecventează centrul de zi al asociației „Mâna și Acoperământul Maicii Domnului”. Asociația le oferă acestor copii ajutor în: educare, reintegrare familială și socială, sprijin socio-emoțional și financiar. Un scop nobil, la care vă îndemn să ne alăturăm. Cu banii strânși din vânzarea biletelor și donații putem renova centrul de zi.
Copiii au nevoie de o sală de clasă dotată cu toate meterialele necesare, de un loc pentru joacă pentru cei micuți, de o baie modernă. Au nevoie de ajutorul nostru. Să mergem la eveniment în număr cât mai mare și să- i susținem cu donații.
Ne pândește de după toate colțurile: facultate, serviciu, viață personală. Cu cât ne asumăm mai multe responsabilități, cu atât mai mare este acesta. Trăim într-un secol al vitezei. Încercăm să prindem mai mulți iepuri și drept urmare uităm de noi, ne stricăm sănătatea. Ar trebui să renunțăm atunci la anumite aspecte din viața noastră? Nicidecum. Soluția este simplă: trebuie să adoptăm un stil de viață sănătos, să ne întărim organismul pentru a face față la orice situație.
Cu o lună în urmă am luat decizia să-mi schimb stilul de viață și am făcut primul pas în această direcție: m-am înscris la sală (proud to be EnerGym member). Însă la capitolul alimentație sănătoasă (pasul 2) mai am de lucrat. În acest sens, mi-ar fi foarte util să aflu părerea unor specialiști în alimentație. Deciziile luate trebuie să fie implementate 😉 Așa că am decis să mă înarmez cu informații calitative. Merg la Ziua Sănătoasă 3, eveniment care va avea loc mâine la Hotelul Internațional.
13.00 Psiholog Carmen Traian – Psiholog clinician alături de Ionut Ignat – Nutriţionist şi dietetician de la Cabinetul Nutrigo, – Fac o abordare multi-disciplinară, prin componenta nutriţională şi psihologică asupra sedentarismului, supra-ponderalităţii şi obezităţii la copii. Prevenţie şi soluţii.
14.00 Dr. Delia Pintilei – de la Clinica de nutriție– Medic specialist în Diabet, Nutriţie şi Boli metabolice ne răspunde la întrebările: Dietă sau stil de viaţă? Dr. Google sau specialist în nutriţie? Noi spunem stil de viaţă şi vă argumentăm de ce.
16.00 Ovidiu Florea Health Coach – Ne face o demonstraţie de exerciţii fizice metabolice şi ne vorbeşte despre experienţa lui de transformări şi remodelări corporale.
17.30 Alice Ciobanu din Tara bucatelor ne arată perspectiva unui foodblogger despre alimentaţie şi ingrediente sănătoase.
18.30 Ionut Ignat– nutriţionist şi dietetician Nutrigo Diet – alături de invitaţii săi speciali: Dr. Matei Mitrea și Dr. Mioara Cretu demonstrează mitologia “dietelor” des vehiculate pe piaţa şi abordează echilibrul în alimentaţie din perspectivă medicală într-o discuţie deschisă (întrebări şi răspunsuri) cu publicul.
Festivalul >multicolor a trecut şi prin Marea Britanie! Marea Britanie- ţara marilor scriitori: William Shakespeare, Jane Austen, Charles Dickens, Lewis Carroll, Arthur Conan Doyle, Daniel Defoe, John Ronald Reuel Tolkien; ţara marilor cântăreţi: The Beatles, The Rolling Stones, Status Quo, Sting, Jessie J, Adele; ţara marilor pictori: Thomas Gainsborough, William Turner, Alfred Sisley, John Ruskin, Banksy.
La >multicolor am avut parte de muzică din repertoriul interpreţilor britanici şi de un film cu totul şi cu totul special ”Exit Through the Gift Shop” –un film de Banksy. Banksy, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti de stradă, ne povesteşte istoria lui Thierry Guetta, un emigrant francez din Los Angeles, şi despre dragostea lui pentru arta stradală. Un film despre modul în care pasiunea pentru ceva poate să-ţi schimbe destinul.
Thierry Guetta şi-a început drumul din pasiunea de a filma, dorinţa de a capta lumea pe nişte casete video. Odată ce a atins camera – a simţit legătura dintre el şi acest obiect, camera a devenit o prelungire a mâinii. Prin intermediul camerei, urmându-l pe vărul său, artistul Invader, Thierry a descoperit arta stradală şi a devenit un oaspete, complice chiar, al artiştilor de stradă, focusându-se în special pe Shepard Fairey şi Banksy, anonimitatea cărora este subliniată în film prin obscurarea feţei şi alterarea vocii, fapt care are ca scop atragerea atenţiei asupra protagonistului principal- Thierry Guetta.
Paris, Londra, Los Angeles- trei oraşe, o istorie, istorie a iniţierii în arta stradală, istoria transformării unui cameraman într-un artist. La un moment dat, Guetta îşi lasă toate casetele video la Banksy şi pleacă în Los Angeles pentru a pregăti prima lui expoziţie de artă. Cu aceeaşi pasiune cu care filma, Thierry pregăteşte expoziţia sa- “Life is beautiful”, un eveniment care a luat amploare, un eveniment care doar în prima zi a găzduit în jur de patru mii de oameni, un eveniment care şi-a lăsat amprenta în istoria artei stradale. Peste noapte, Thierry Guetta a devenit cunoscut în toată lumea, a devenit unul dintre cei mai bine “cotaţi” artişti. Cum se naşte un artist? Este vorba despre un talent înnăscut, ani grei de muncă sau o sclipire de idei? Ce te face să porţi onorabilul titlu de artist? Originalitatea? Perfecţiunea liniilor? Amplitudinea ideilor? Nu există un răspuns. În artă, precum şi în viaţă, totul este relativ. Doar timpul ar putea să ne răspundă.
Per total, în ziua Marii Britanii, am avut parte de un timp frumos, o atmosferă caldă şi prietenoasă, un film interesant, iar la sfârşitul serii a fost o tombolă pentru participanţi, s-au oferit CD-uri cu muzică britanică şi un voucher de 50 lei pentru servicii PC.
Însă, pentru cei care nu au participat înca la festival şi ar vrea să aibă parte de această experienţă, >multicolor continuă ! Găsiţi programul festivalului >multicolor aici.