„În sufletul fiecărui om se ascunde un copil. Iar în sufletul acestui copil- dorința de libertate.”

Ați citit cumva „Cartea Junglei”? Sau „Tarzan”? /& Ați văzut desenele animate și filmele? Nu/ da? Eu da. Plus, am copilărit la țară. Din grădina mea, pe portița din spate, ajungeai în câteva minute în pădure. Am avut COPILĂRIE. Am alergat, m- am plimbat, m-am cățărat prin copaci, am strâns flori, am tras cu arcul, etc.. Am avut o copilărie pe care nu aș schimba-o pentru nimic în lume. Pentru mine întreaga lume era magică, un tărâm ce urmează să fie descoperit, explorat, cucerit.
Ce s-a întâmplat mai departe? Am crescut mare, m-am mutat la oraș, m-am „sofisticat”, am ajuns să mă sperii de un greieraș care- mi sare pe picior (caz real, există martori 😀 ). Timpul și banii au devenit axele principale- prinsă în rutina zilnică mă simțeam ca o haină ce se învârte în continuu în mașina de spălat. Aveam nevoie de o escapadă. În acel timp am aflat că se pune pe roate o vizită cu bloggerii la Parcul Aventura Nativă din Iași. Seen și join aproape că concomitent.

Vineri seara, ne-am adunat la intrarea în parc și am mers împreună cu gazdele noastre să ne echipăm. Au spus „DA” la distracție și aventură: Andreea Ignat, Irina Nichifiriuc,  Diana Elena Lupu, Alexandra Ali, Alexandra Bohan, Anda Elena Pintilie, Bianca Ionel, Victor Cojocaru, Diana Maria.

După câteva poze ne-am apropiat de trasee.

Ne-am împărțit în două grupe, ca să reușim să parcurgem mai multe trasee. M-am oferit să încep eu „cursa”. Un pic (mult) de curaj și iată că sunt pe șnur. Multe și diferite am vrut să devin când eram mică- mai puțin balerină. Totuși, cu pași mici dar fermi, am ajuns până la următoarea platformă.

Copilul din mine abia aștepta șansa de a primi libertate, de a prelua conducerea. Toate grijile, stresul, gândurile, au dispărut ca prin minune. Am rămas doar eu și frânghiile, bârnele din față, iar gândurile mele se rezumau la: „mai la dreapta”, „echilibru”, „ar trebui să sar… ?”. Pe lângă aceasta o făceam pe experta (fiind prima care face traseul- simțeam că e datoria mea). După traseu am mers la tiroliană. Eu pot să par să par foarte elegantă și stilată. Și chiar sunt. O parte din timp. 😀 Dar nu era cazul. Ca un copil mic, dornic de aventuri, plin de entuziasm și dorință de a încerca ceva nou, m-am dat/ aruncat/ sărit/ mers (zâmbetul până la urechi, mâina pe cârlig, și corpul în aer) cu tiroliana. M-am îndrăgostit în senzația de zbor: viteză, vânt, imponderabilitate, libertate. Am renunțat la pământ în numele zborului și am căpătat ceva nou- pe mine însămi.

După aceasta am făcut încă un traseu+ tiroliana. La final ne-am strâns cu toți bloggerii grămăjoară ca să facem schimb de impresii. Cu siguranță mă voi/ ne vom întoarce. Până la noi întâlniri!