Buzz!Camp review
Astăzi, sau mai bine spus- deja ieri, la Hotelul Traian a avut loc un eveniment mult aşteptat în rândul ieşenilor- Buzz!Camp. Ziua Buzz!Camp a început cu o conferinţă şi a fost continuată de o serie de workshopuri. La conferinţă au participat ca speakeri Crina Ştefan, Alexandru Grigoraş şi Ilie Farte.
Crina Ştefan, manager regional de vânzări la compania Avon, ne-a povestit cum am putea face o carieră de success la Avon. Cel mai important lucru în viaţă este să fii atent şi să nu ratezi ocaziile. Atunci când apare o oportunitate, oamenii pot reacţiona în două moduri:
- De ce da?
- De ce nu?
Dacă pentru tine e predilectă a doua variantă atunci eşti deja pe calea bună. Nu există o reţetă pentru succes însă o persoană care e deschisă, care încearcă, are cel puţin un avantaj- chiar dacă eşuează, rămâne cu experienţa. Crina Ştefan îşi cunoaşte limitele însă încearcă să le depăşească: „Vreau să-mi demonstrez ce pot să fac; poţi singur să alegi momentul în care să avansezi”. Cel mai important în lucrul cu oamenii este să ştii ce îi motivează. Compania Avon se bazează, şi este în permanentă căutare, de persoane de încredere, cu o înaltă ţinută morală şi modestie.
Alexandru Grigoraş, specialist comunicare Universitatea Alexandru Ioan Cuza, a abordat tema Social Media&Oportunităţi de dezvoltare. Fiecare ar trebui să aleagă domeniul ce-l pasionează, e imposibil să nu găseşti un job din moment ce îţi place ce faci şi eşti specialist. În ziua de azi tot mai multe persoane se îndreaptă spre partea social media, domeniu care a acaparat practic lumea.
Facebook-ul a devenit o unealtă prin care vorbim cu brandurile şi prin care brandurile ne vorbesc. Principalele reguli pentru o comunicare eficientă între brand şi public sunt:
- Publică regulat
- Scrie succint
- Gândeşte multimedia
- Întreabă. Cere părerea
- Oferă exclusivitate
- Răspunde prompt
- Fii ancorat în timp
- Fii coerent
Ilie Fârte, conferenţiar universitar doctor în cadrul Departamentului de Ştiinţe ale Comunicării şi Relaţii Publice UAIC : “Acţiunile pe care le faci te definesc însă nu eşti produsul acţiunilor tale”. Domnul Ilie Fârte împarte oamenii în trei mari categorii:
-Oameni care la provocările din mediu vin cu reacţii dezorganizate, imediate şi rudimentare, acestor oameni li se mai spune şi „dobitoci”.
-Oameni care se comportă ca mânzul în trapul iepii, văd carul însă nu simt povara. Aceşti oameni respectă anumite reguli, au anumit statut, arogă etichete, acţiuni, însă, de fapt, nu fac altceva decât să simuleze, să mimeze.
-Oameni autentici care acţionează în funcţie de scopurile şi dorinţele lor. Ei respectă regulile întrucât acestea din urmă fac lumea mai inteligibilă.
Cunoaşterea, respectarea regulilor, nu îţi garantează totuşi succes. Trebuie să te autoevaluezi şi să-ţi asumi obiective care să fie în concordanţă cu resursele proprii, să aplici cât mai multe mijloace pentru a le obţine. Cum determinăm dacă o acţiune este importantă? Importanţa acţiunilor noastre este dată de costurile de oportunitate, costurile celorlalte opţiuni sacrificate.
Important este ce ne place, să ne dezvoltăm aptitudinile care sunt de bază în domeniul pe care l-am ales, să nu ratăm ocaziile care ne apar în cale şi să mergem ferm spre succes.