fbpx

Category: Blog

Povestea produselor din carmangeria de la Selgros

Povestea produselor din carmangeria de la Selgros

17.06.2016

18:20

Am ajuns și eu într-un sfârșit la Selgros. Așa, intru pe ușă… Orientarea mea în spațiu- dreapta, stânga? Stânga, înainte… Unde ar putea să fie ei? Așa, sunt chiar în spate la locul unde se vinde carnea. I-aș fi putut confunda cu vreo inspecție având în vedere ce echipați sunt, însă… ce inspecție va face poze (fără număr și aproape că fără pauze) la o bucată de carne pe care o taie un carmangiu? Aceasta este prerogativa bloggerilor. Uite că văd și fețe cunoscute. Am ajuns unde trebuie. Cum să intru? Le fac semn. Nu mă văd. Vine o doamnă din partea cealaltă spre mine. Se rezolvă. Mă uit spre dreapta – vine și Ramona Cervenciuc cu pași grăbiți. În regulă, intrăm și noi după culise. Sincer, nici nu mă gândeam că este un sistem atât de complex de coridoare și camere prin care trebuie să trecem pentru a ajunge la colegii noștri. Trecem prin vestiare, mergem înainte până ajungem la camera pentru „echipare”. Boneta în cap, halatul pe corp, bahilii în picioare și-nainte.

IMG_17062016_190613

Vai, ce rece este. După căldura și înăbușeala de afară – perfect! Intrăm într-o încăpere cu cârlige de pe care vin porcii pe ambele părți, doamna ne explică rapid sistemul și mergem  mai departe, să prindem colegii. Intrăm în camera pentru împărțirea cărnii. Carmangiul tocmai termină, bucățește ultimele părți de carne de porc, iar noi mergem în încăperea următoare și ne alăturăm la bloggerime. Kooperativa 2.0 este prezentă: Andreea Ignat (șefa), Dragoş Bârgăoanu, Bianca Roxana Nistor, Nistor Andrei, Simona Patraș,  Constantin CiortanAlexandra Ignat,  Alexandra BohanDiana Elena Lupu, Adelina Bohan, Ciprian Ionuț Vacariu, Dana Burlacu Visternicu, Andrei Chisanovici. Toți prezenți și bine echipați pentru misiunea Selgros.

Așa, pe stânga tocmai iese dintr-un aparat enorm de tocat carnea mărunțită, iar noi ne facem ochi, urechi și telefoane. Domnul Munteanu, meșterul carmangier de la Selgros, ia carnea de la tocat, adaugă grăsime și niște condimente speciale, făcute spentru Selgros, care dau culoare și ajută la conservarea cărnii și face pasta pentru crenvurști. IMG_17062016_185226După, pune pasta în membrană naturală și formează crenvurștii. Urmează împerecherea crenvurștilor (ăsta-i termenul, pe bune, nu glumesc 🙂 ). 100% natural – 100% apetisant.IMG_17062016_185308

Continuăm turul. Camera pentru afumatul cărnii, crenvurștilor. Mă bântuie arome îmbietoare, de curge saliva și înghit în sec. D-nul Munteanu ne arată cum funcționează camerele pentru afumat după care mergem într-o încăpere minunată, plină de carne. Cârnați, crenvurști, șuncă afumată, mușchi afumat. IMG_17062016_190117Arată, miroase irezistibil. Tentații maronii roșcate prinse de bare de fier. Pot spune despre mine că sunt carnivoră. Nu mi-am propus și nici nu aș putea să trăiesc rumegând câteva frunze de salată pe zi. Maestrul Munteanu văzând sclipirea din ochii noștri înfometați ia și ne taie niște felii bunicele de mușchi și șuncă pentru degustație. Asta da degustație. Mmm… delicios.IMG_17062016_190334

Ne urcăm în cantina de la Selgros unde ne așteaptă o nouă surpriză – bucate din carne preparate de către Master Chef Vlad Ciocan de la Mamma Mia. Putem să ne atingem oare de ele? IMG_17062016_191205Arată mult prea bine. Scoatem pe primul front aparatele foto și telefoanele, așa, acum se poate. Carnea fină, numai bine preparată, dispare repede de pe farfurie, iar noi, la un pahar de vin/suc discutăm despre Selgros. Sincer, este prima oară când vin la ei. Am văzut prin oraș diverse afișe, însă aveam impresia că: 1. Selgros este un fel de Metro, doar pentru persoane juridice și 2. Nu-i înțelegeam sigla – nu-i restaurant, așa că ce caută furculița pe-acolo?

Nu știam că: 1. La Selgros poți să-ți faci cont de persoană fizică și să faci cumpărături cât îți dorește inima și-ți permite buzunarul și 2. Selgros este un loc pentru gastronomi, iubitori de bunătăți. Probabil a doua parte nici nu aveam cum să o cred din auzite. Trebuia să o gust și să o simt (acum pot confirma 😉 ).

Uite că în timp ce mă gândeam la aceste motive ne-au adus desertul. Prăjiturele! Cu ce începem? Poze, un ecler, o amandină… Am o slăbiciune pentru ciocolată și tot ce conține ciocolată așa că prăjiturile au mers de minune. Mici bucurii de la Atelierul de Patiserie de la Selgros.IMG_17062016_193127

Seara continuă. Maestru Munteanu ne prezintă produsele de la carmangeria Selgros, mici secrete și lucruri interesante. În toate cele 20 de magazine Selgros din țară se folosesc aceleași rețete pentru produsele din carne, însă gusturile variază datorită carmangierilor care-și pun amprenta și dragostea pentru lucru în produs. Pot spune că la ce bune sunt produsele de la Selgros Iași d-nul Munteanu cu siguranță își iubește foarte mult munca. Mai departe discuția curge de la sine. Râdem, povestim, glumim, ne simțim bine. O seară perfectă după o săptămână de lucru. Și, cel mai important lucru, acum știu de unde să mă aprovizionez cu produse de carne bune, foarte bune.
final-308

REDU- o nouă viziune asupra hainelor

REDU- o nouă viziune asupra hainelor

Sunt un consumator ordinar în ceea ce privește hainele: cumpăr, port, mă plictisesc, uit de ele. Din când în când, când fac ordine prin garderobă, le dau la o parte pentru a face loc pentru altele. Câteodată, le strâng și pe câteva dintre ele, le dau la alții, iar restul rămân pe undeva uitate, părăsite, printr-un colț al dulapului și-și sfârșesc acolo veacul.

Cu câteva săptămâni în urmă am fost invitată la un blog meeting la REDU. About REDU: „REDU este un proiect dezvoltat sub forma unei întreprinderi sociale ce îşi propune să transforme, într-un mod creativ şi educativ, deşeurile în resurse”. Bloggerii REDUc din hainele vechi. Ok, partip.

Sâmbăta trecută: Pachetul cu haine „uitate” în mână și la ora 10 fără un minut eram la REDU. În scurt timp ne-am adunat cu toții. Am mers în spate la atelier – locul unde are loc „magia”. Au o terasă foarte faină, în aer liber, cu niște șezlonguri de lemn. Echipa REDU ne-a prezentat conceptul REDU și principiile după care ei funcționează: Reduce, Reutilizează, Reciclează. REDU strânge haine vechi, pe unele le reutilizează, iar pe altele le transmite mai departe la familii nevoiașe. Articolele create din haine reutilizate pot fi cumpărate din magazinul REDU.

IMG_18062016_102722

Sincer, nu mi-am pus până atunci întrebarea de sustenabilitate în ceea ce privește vestimentația. Toți cumpără, toți vor să fie în trend. „Hainele nu fac omul”. Da, de acord. Însă hainele bune ne fac să ne simțim bine, să avem încredere în sine.IMG_18062016_112845

La REDU ne-am jucat, am aflat câtă muncă este necesară pentru a crea noi articole și care ar fi prețul acestora, am aflat multe „știați că” din industria vestimentară, am căutat pe etichete să vedem câte de-a „Made in China/ India/ Bangladesh” purtăm pe noi, am cusut (Iu-huu 😀 de mult timp nu am stat în fața unei mașini de cusut, nici nu mai știam cum funcționează), am văzut tiparele după care fac articolele vestimentare, atelierul și magazinul. Spre surprinderea mea, am găsit multe lucruri interesante. Au și colecții de modă chiar foarte trendy, concepute de un designer norvegian.

La REDU am aflat că din haine vechi pot fi obținute haine, genți, accesorii și mai faine. Totul depinde cum vedem noi conceptul de responsabilitate socială. Direct și indirect noi influențăm restul lumii. De ce nu am face aceasta într-un mod pozitiv?

 IMG_18062016_113456

IMG_18062016_121217

IMG_18062016_120947hh

Ziua sănătoasă 3 #Planuri pentru ziua de mâine

Ziua sănătoasă 3 #Planuri pentru ziua de mâine

Stress is everywhere.

Ne pândește de după toate colțurile: facultate, serviciu, viață personală. Cu cât ne asumăm mai multe responsabilități, cu atât mai mare este acesta. Trăim într-un secol al vitezei. Încercăm să prindem mai mulți iepuri și drept urmare uităm de noi, ne stricăm sănătatea. Ar trebui să renunțăm atunci la anumite aspecte din viața noastră? Nicidecum. Soluția este simplă: trebuie să adoptăm un stil de viață sănătos, să ne întărim organismul pentru a face față la orice situație.

Cu o lună în urmă am luat decizia să-mi schimb stilul de viață și am făcut primul pas în această direcție: m-am înscris la sală (proud to be EnerGym member). Însă la capitolul alimentație sănătoasă (pasul 2) mai am de lucrat.  În acest sens, mi-ar fi foarte util să aflu părerea unor specialiști în alimentație. Deciziile luate trebuie să fie implementate 😉 Așa că am decis să mă înarmez cu informații calitative. Merg la Ziua Sănătoasă 3, eveniment care va avea loc mâine la Hotelul Internațional.

Programul de seminare din Ziua Sănătoasă 3 – Expoziție de Produse şi Producători locali cu Seminarii de informare în domeniul alimentaţiei sănătoase şi echilibrate:

10.30 Ionela Luciu şi Alina Irimia de la ParentIS – Alăptarea- prima hrană a bebeluşului

12.00 Claudiu Ivascu – de la Verde Bun – Atelier “Micul fermier Bio”

13.00 Psiholog Carmen Traian – Psiholog clinician alături de Ionut Ignat – Nutriţionist şi dietetician de la Cabinetul Nutrigo, – Fac o abordare multi-disciplinară, prin componenta nutriţională şi psihologică asupra sedentarismului, supra-ponderalităţii şi obezităţii la copii. Prevenţie şi soluţii.

14.00 Dr. Delia Pintilei – de la Clinica de nutriție– Medic specialist în Diabet, Nutriţie şi Boli metabolice ne răspunde la întrebările: Dietă sau stil de viaţă? Dr. Google sau specialist în nutriţie? Noi spunem stil de viaţă şi vă argumentăm de ce.

16.00 Ovidiu Florea Health Coach – Ne face o demonstraţie de exerciţii fizice metabolice şi ne vorbeşte despre experienţa lui de transformări şi remodelări corporale.

17.00 Lenuța Fotea de la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Iasi ne vorbeşte despre Sănătatea maximă prin intermediul produselor Bio, Eco și Organice.

17.30 Alice Ciobanu din Tara bucatelor ne arată perspectiva unui foodblogger despre alimentaţie şi ingrediente sănătoase.

18.30 Ionut Ignat– nutriţionist şi dietetician Nutrigo Diet – alături de invitaţii săi speciali: Dr. Matei Mitrea și Dr. Mioara Cretu demonstrează mitologia “dietelor” des vehiculate pe piaţa şi abordează echilibrul în alimentaţie din perspectivă medicală într-o discuţie deschisă (întrebări şi răspunsuri) cu publicul.

Mai multe detalii pe pagina evenimentului.

kk

Felul meu de a fi + fashion

Da, știu, eu încă nu v-am stresat cu tot felul de articole cu ultimile noutăți de prin magazine și cu ce se mai îmbracă Victoria Beckham sau Heidi Klum. Dar, keep calm, nici nu o voi face. Moda este un concept abstract pentru mine. Eu nu țin ca garderoba mea să fie reflectarea ultimelor colecții de la Paris. Viața este un altfel de podium. Poți să ții cont de trenduri, culori, însă să asortezi hainele și accesoriile în așa mod, încât ele să te scoată în evidență pe tine, atuurile tale.

v1În primul meu articol de acest gen vă voi arăta o combinație simplă pentru plimbări prin oraș. Probabil ați observat, pe fiecare vitrină, sau, pe foarte multe dintre ele, sunt bluzițe, rochițe, pantofiori și accesorii de culoarea roșu. Lumea vrea culori, culori intense. Iar roșul este în vogă întotdeauna. Pasiune, dragoste, energie, viteză… De asemenea, albastru. Setea de libertate, armonie, adâncime. Albastru este culoarea mea preferată, am toate lucrurile posibile de diferite nuanțe de albastru.

v2

Deci, ce-am folosit de această dată? O bluză gri, material ușor ca să-mi fie comod; o pereche de colanți negri cu dantelă; un cardigan lung, roșu, cu tăieturi prin părți, care poate fi legat în față; o pereche de pantofiori din piele, cu șireturi și fără toc- extra, super, mega comozi, albaștri închis; o geantă de aceiași culoare cu încălțămintea; un colier din mărgeluțe roșii și verzi, cu motive tradiționale ucrainești și da, ceasul meu preferat de la Guarda #DependentăDeTimp.

Branduri? Aici ar trebui în mod clasic să spun obiectul de vestimentație, brandul și link-ul – nu? E o ținută simplă și puteți ușor să găsiți ceva asemănător în varii- magazine. Așa că chiar nu-i cazul. Totuși, să nu mă îndepărtez prea mult de modele clasice din domeniul fashion- un mic insight: în garderoba mea puteți găsi haine de la Zara, Bershka, H&M, Pull and Bear etc. precum și o grămadă de lucruri faine, nebranduite. În materia de accesorii am multe accesorii handmade+ comerciale, pentru orice ocazie. Încălțămintea? Nu contează marca. Să fie din piele și să îmi placă modelul, culoarea, să fie comode. Știți sentimentul acela: când încalți o pereche și te simți atât de bine încât nu mai vrei să te descalți?

Once again, nu am de gând să mă transform într-un guru al modei.

#Un update din viața mea profesională: acum lucrez în beauty industry. Sunt manager de formare la Estel Professional, o companie de produse cosmetice profesionale pentru păr. Iar angajații sunt/ ar trebui să fie cărți de vizită a companiei. Acest articol este o promisiune personală: să atrag mai multă atenție modului în care arăt și să arăt întotdeauna bine.

v4

Viva FM Iași- frecvența muzicii bune

Viva FM Iași- frecvența muzicii bune

Recunosc, sunt retro. În anumite momente. Iar în altele – fashion. Și acest lucru se aplică la toate aspectele din viața mea: ocupații, îmbrăcăminte, muzică, tehnologii, preferințe. Până la 14 ani am trăit fără telefon. Am trăit, nu am supraviețuit, deci… 😀 Aveam un radio micuț și simpatic pe care îl purtam mereu cu mine. Plimbările deveneau mai vii când aveau un fundal muzical bun. Acum ascult radio mult mai rar. Chiar și la serviciu îmi pun o piesă care îmi place pe youtube și după las autoplay-ul să decidă.

Recent, Andreea Ignat de la Kooperativa 2.0 a devenit realizator de programe la Viva FM Iași . Din curiozitate am intrat și eu un pic pe site-ul lor și am ascultat Radio Live. Muzică din ultimii 40 de ani, emisiuni interesante: ce-i mai trebuie unui om pentru a lucra cu zâmbetul pe buze? Acum pe frecvența 105 FM se aude muzică faină. Reper de timp, acum e data de 19.05.2016, ora 13:56 și eu ascult Viva FM:

Na na na na na… Life is life

https://www.youtube.com/watch?v=Hs4Sim10UlQ

La Viva FM Iași puteți asculta:

– Dimineți animate (Luni – Vineri, 7:00-10:00) cu Alina Cojocaru și Andrei Giurgia. Matinal interactiv ce îmbină conţinutul editorial local cu cel regional.

– Viva Cafe (Luni – Vineri, 10:00-13:00) cu Andrea Ignat și Radu Căciulă. Emisiune interactivă, în cadrul căreia sunt dezbătute cele mai importante informații și evenimente locale şi regionale.

– Viva Trafic (Luni – Vineri, 13:00-17:00) cu Sorin Cimbru. Emisiunea însoțește ascultatorii în drumul lor zilnic cu informații de interes și muzică bună.

– Viva Flash (Luni – Vineri, 17:00-21:00) cu Corina Gologoț. Emisiune cu un puternic caracter cultural în care sunt prezentate evenimentele artistice, activitățile organizațiilor studențești, concertele sau activitățile sociale importante din comunitate.

13006531_476049335898798_3193644510527634335_n

#Bloggerii și ceaunul

#Bloggerii și ceaunul

„Din dragoste pentru gătit, blogging și combinația dintre acestea.”

După cum v-am promis, revin cu detalii „about last weekend”. După cum v-am spus înainte: sâmbătă, pe 23 aprilie, am participat la Campionatul Internațional de Gătit în Aer Liber, Cupa Moldovei, la secțiunea Cupa Bloggerilor în Gastronomie.
13051683_1345861995440172_5306415137479453326_n

În dimineața de sâmbătă m-am trezit cu foarte multe emoții. Am început să mă pregătesc pentru eveniment – coafura și machiajul, după care am făcut un Kitchen Search: condimente, instrumente și alte mărunțișuri care ar putea să mă salveze pe câmpul culinar de luptă. Pentru prima oară la un blogging event m-a însoțit fratele meu: pe post de fotograf personal și degustător. Am ajuns în Piața Unirii pe la 11:00, un pic confuzi și pierduți prin mulțimea de corturi până când am găsit-o pe Andreea, coordonatoarea noastră de la Kooperativa 2.0. În curând ne-am adunat cu toții.

La marea competiție culinară au participat trei echipe:

Echipa „Cu de toate”: Bogdan, Ciprian și eu

Echipa „Blue Team”: Constantin, Diana

Echipa „Kings of Taste” : Victor, Andrei, Elis

Sursă: Constantin Ciortan
Sursă: Constantin Ciortan

Pentru început ne-am tras în poză cu Chef Rob Rainford, invitatul special al evenimentului, că așa-i frumos; după care am început să ne pregătim spațiul de lucru. Și de data aceasta, partenerul nostru de mai mulți ani, Frarom Shop, ne-a venit în ajutor, oferindu-ne instrumentele de lucru. Ustensilele Frarom – să lucrăm ușor, cu spor! 😉 A urmat un moment de nedumerire și suspans când au pus pe masa de lângă noi juma’ de porc și un moment de ușurare (recunosc) când l-au luat și ne-au adus produsele noastre. Șmecherie la pachet, pardon, Black Box: carne de pui, păstăi, roșii, ceapă, morcov, ardei, ulei, condimente și pătrunjel. Ce am pregătit din acestea noi? Voilà: tocăniță de pui și legume la ceaun. Să vă spun ordinea în care ingredientele s-au întâlnit cu ceaunul: ceapa, morcovul, carnea, ardeiul, păstăile, roșiile, verdeața. Pentru carne, pentru a obține un gust fin și o textură plăcută, am adăugat niște vin alb sec de la Cotnari și sos de soia. O ședință expres alături de coechiperi pentru a contura rețeta, după care trei ore de feeling Master Chef.

Sursă: Constantin Ciortan
Sursă: Constantin Ciortan

Spală, taie, pune, scoate, gustă, adaugă, condimentează. A fost vesel și productiv să lucrăm în echipă, să venim fiecare cu propriile idei, experiență și să le combinăm. Trecătorii se opreau și sorbeau din priviri ceaunele, fără de a chestiona abilitățile noastre culinare. Umerii drepți, mâinile ferme, rezultatul final trebuie să corespundă așteptărilor lor.

Sursă: Constantin Ciortan
Sursă: Constantin Ciortan

Momentul adevărului: degustarea mâncării de către juriu. Președintele comisiei întinde furculița și…

„– It’s cold, where is the hot one?“ Panică, alergătură, farfurie nouă… gustă, apreciază, se mută la următoarea echipă. Se repetă povestea. În final, juriul pleacă, iar noi rămânem să gustăm din rodul propriei munci și să împărțim porții gratuite la doritori.

Așa concursuri să tot fie!

 

 

Cupa Bloggerilor la… Gastronomie

Cupa Bloggerilor la… Gastronomie

O să vă spun un secret. Un secret pe care îl știe doar familia mea, prietenii cei mai apropiați, și toți urmăritorii mei de pe Instagram. Știu și îmi place să gătesc. Ca și stil de gătit sunt explorator și experimentator. Adică: explorez ce am prin frigider și dulape și experimentez rețete noi. 🙂
În acest weekend îmi voi exercita pentru prima oară abilitățile culinare în public. Pe data de 23 și 24 aprilie va avea loc BLACK BOX MOLDAVIAN’S CULINARY CUP 2016prima competiție culinară de acest tip din zona noastră. Toată activitatea se va desfășura în Piața Unirii și la Hotelul Unirea.

uuVă invit să veniți și voi la Piața Unirii. Veți avea posibilitatea să vedeți cum arată o Stână Românească Tradițională. Se vor găti următoarele reţete: tocană din carne de oaie cu morcovi şi boia, sloi de oaie după tradiţia din zona Sibiului, ciorbă de oaie cu legume şi tarhon după tradiţia din Ardeal, balmoş din mămăligă şi caş, mămăligă cu brânză de burduf şi jumări. Se vor găti în jur de 3.000 de porţii, pe care le puteți degusta în mod gratuit.

Stână Românească Tradițională
Stână Românească Tradițională

De asemenea, veți putea vedea Pizza Racing Show, Pizza Master Show Desert și demonstrații de carmangerie tradițională românească- Ignat. V-am stârnit pofta? Pardon, interesul? 🙂

Și… cireașa de pe tort. Chiar dacă acest concurs este conceput pentru bucătarii profesioniști, toțuși conține și o rubrică pentru oameni pricepuți la toate, adică noi- bloggerii. Veți avea șansa unică să vedeți bloggerii în acțiune. Kooperativa 2.0 se pune pe gătit! Ingredientele sunt surpriză. Tragem la sorți mâine dimineața și vedem ce ingrediente avem. Iar până atunci- ascuțim cuțitele, pregătim ceaunele și ne punem pe treabă bună!

12524388_10153926717280923_7406619946158253627_n

 

Yummy Kooperativa 2.0 Start at Cinema Bistro

Yummy Kooperativa 2.0 Start at Cinema Bistro

www.paulpadurariu.ro © 2016 Paul PadurariuSursă: Paul Padurariu – fotograf de nunta din Iasi

De mult nu am mai fost la o întâlnire cu bloggerii: să ne vedem, să schimbăm idei și să punem țara la cale. Îmi era dor de acele zile. Mă bucură că ne-am adunat împreună sub umbrela unui nou proiect- Kooperativa 2.0. Cu trei zile în urmă ne-am strâns la Cinema Bistro pentru a discuta despre potențialul comunității ieșene de bloggeri. Oameni cu care am făcut cunoștință când de-abia am intrat în comunitatea ieșeană, 3 ani și ceva în urmă, oameni noi, ne-am adunat împreună pentru a ne împărtăși poveștile. Am fost plăcut surprinsă să văd atâtea fețe noi. Am făcut cunoștință cu membrii noi, am updatat informația despre membrii vechi și am vorbit despre revigorarea comunității ieșene, lucru care depinde de fiecare dintre noi și de modul în care noi vom lucra împreună. Kooperativa 2.0 – este oportunitatea de a uni, a dezvolta și a crește comunitatea ieșeană. Este un început frumos și de abia aștept să văd continuarea, sunt curioasă ce provocări va aduce acest proiect pentru fiecare dintre noi, bloggerii ieșeni.

www.paulpadurariu.ro © 2016 Paul Padurariu

Sursă: Paul Padurariu – fotograf de nunta din Iasi

Pe lângă discuții și planuri mărețe am avut parte și de o gustare. Eu am savurat un Premiere Burger– deliciu cu carne de curcan, brânză cedar, salată, roșii și sos de avocado. Mi-a plăcut la Cinema Bistro- atmosfera caldă, postere cu filme memorabile, filme “etalon”: It’s a wonderful life, Gone with the wind, La dolce vita. Un loc bun pentru a lega prietenii și a schimba idei.  Acesta a fost platoul pe care am filmat prima serie a Kooperativei 2.0- un proiect care poate deveni “etalon”.www.paulpadurariu.ro © 2016 Paul Padurariu

Sursă: Paul Padurariu – fotograf de nunta din Iasi

Oameni frumoși, o gamă largă de posibilități, un început promițător. Totuși partea cea mai interesantă va urma. Stay tuned. #KooperativaIasi
Spoiler: To be continued în aprilie. 🙂

Foaia cu prezență:

1. Andreea Ignat

2. Daniela Macsim

3. Ema Pohrib

4. Oana Blaga

5. Ciprian Ionut Vacariu

6. Bogdan Mihai Alupoaie

7. Dragoş Bârgăoanu

8. Bianca Roxana Ionel 

9. Alexandra Bohan

10. Paul Padurariu

11. Alexandra Ignat

12. Mariana Doroșenco

13. Durbaca Ionut Lucian

14. Dana Burlacu Visternicu

15. Anda Elena Pintilie

16. Marian Matei

17. Robert Ciobotaru

18. Diana Catanoaia

19. Isabela Nitica

20. Andreea Cretu

21. Ramona-Elena Cervenciuc

22. Bogdan Besliu

23. Constantin Ciobanu

24. Vali Popa

25. Andreea Chirilă

26. Elena Padurariu

27. Etienne Ignat

8. 7. 42

8. 7. 42

8 luni, 7 articole salvate în Draft, 42 de cești de cafea. Atât mi-a luat scrierea acestui articol. De ce? Sunt doar litere, Space, semne de punctuație, Enter și Backspace… însă pentru o perioadă se pare că am apăsat doar pe Space, uitând de tasta Enter.

Să vă povestesc un pic despre Ea, eu de acum 8 luni. O tânără de 22 de ani, studentă în an terminal, voluntar, blogger. Ea se implică în foarte multe proiecte, se dedică în totalitate activităților sale, știe ce vrea și obține aceste lucruri. Ce s-a întâmplat cu Ea? A învățat că nu este invincibilă. Că nu totul depinde de Ea. Că rezultatele obținute câteodată nu merită eforturile depuse…

Probabil că noi toți am avut în viața noastră asemenea momente, sau chiar perioade, când lucrurile și-au pierdut rostul, sau cel puțin în așa mod am simțit. Penibil, dar într-o zi Ea a realizat că răspunsurile pe care le avea nu mai erau valabile, și a început să se întrebe dacă au fost vreodată. Nu putea să-și contesteze viața, deciziile pe care le-a luat, visele și speranțele, însă simțea nevoia de o schimbare, un avânt care să-i aducă aminte senzația de zbor. Însă înainte să zbori, trebuie să mergi… Să mergi înainte.

Acum mă regăsesc, mă redefinesc și-mi conturez visele făcând ceea ce-mi place. Am continuat studiile la nivel de master, am găsit un job care să mă motiveze, am reînceput să pictez, reiau blogging-ul. Experiențele prin care am trecut m-au făcut mai puternică. Acum sunt gata pentru noi provocări, noi decizii. Încă nu pot să zbor dar am învățat să merg confident și să mă bucur de drum. Făcând un pas într-o anumită direcție nu putem prezice finalitatea. Aceasta este frumusețea vieții: capacitatea ei de a ne surprinde. Lucrurile bune se întâmplă dacă ești deschis pentru acestea.

Știți, acest articol nu este atât pentru voi, cât pentru mine. O promisiune scrisă, cele verbale sunt ineficiente, că-mi voi continua ascensiunea. Indiferent de situație, întotdeauna există o cale. Trebuie să găsim curajul interior, să nu ne temem de schimbări ci să mergem în întâmpinarea lor.

12162367_1213079948718378_2126111480_o

Muzica corală- muzică pentru suflet

Muzica corală- muzică pentru suflet

kkkÎn scurt timp, Iaşul va fi acoperit de sunetele minunate ale muzicii corale. Asociația Iubire și Încredere organizează în perioada 1-7 iulie 2015 cea de-a treia ediție a Festivalului– Concurs Coral Internaţional pentru Tineret “Gavriil Musicescu”.

Eu nu am fost o adeptă a muzicii corale până când anul trecut, în cadrul ediţiei anterioare ale acestui festival, nu i-am descoperit frumuseţea. Muzica corală este o muzică ce întretaie suflarea, înaripează sufletul şi naşte speranţă. Lăsându-te furat de muzică găseşti în suflet amintiri pierdute, momente speciale, te regăseşti. Dar cuvintele nu sunt suficiente pentru a cuprinde toate sentimentele pe care le trezeşte această muzică. Pentru a o înţelege, trebuie să o asculţi. Mai jos aveţi video-ul de la Gala Festivalului din anul trecut.

https://www.youtube.com/watch?v=3uGZFw5MCXE&hd=1

Muzica nu cunoaşte frontiere, este o limbă pe care noi o înţelegem cu sufletul. În acest an Festivalul „Gavriil Musicescu” reuneşte în jur de 1200 de persoane din ţară şi din străinătate: România, Ucraina, Republica Moldova, Italia, Grecia şi Bulgaria.

Program Concursuri

2 iulie 2015
ora 14.00 – Secţiunea de concurs Formaţii de muzică psaltică (biserica Sfântul Sava Iaşi, Str. Costache Negri nr. 44)

3 iulie 2015
ora 10.00 – Secţiunea de concurs Coruri de Licee cu profil muzical şi Seminarii Teologice (Sala Gaudeamus – Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi)
ora 11.30 – Secţiunea de concurs Coruri ale Universităţilor de Muzică şi Facultăţilor de Teologie (Sala Gaudeamus – Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi)
ora 12.15 – Secţiunea de Concurs Coruri de tineri amatori (Sala Gaudeamus – Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi)

4 iulie 2015
ora 10.00 – Secţiunea de concurs Coruri de copii Cantus Mundi (Sala Gaudeamus – Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi)

Evenimente organizate în cadrul Festivalului

1 iulie 2015

ora 18.30 – Deschiderea oficială a Festivalului Concurs Coral Internaţional pentru Tineret “Gavriil Musicescu” la biserica Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt (Iaşi, str. Aleea Rozelor, nr. 7C)

2 iulie 2015

ora 19.00 – Concert de muzică psaltică în biserica Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt Iaşi (Al. Rozelor nr. 7C)

3 iulie 2015
ora 16.00 – Lansare de carte Athos. Însemnările netăcutelor cărări. Autor Alexandru Rădescu şi Concert coral la Muzeul Unirii din Iaşi.
ora 19.00 – Concert coral extraordinar în aer liber, în Complexul Palas Iaşi. Participă formaţii corale din România, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria.

4 iulie 2015
ora 11.00 – Concerte corale în Centre pentru bătrâni şi copii.
ora 19.00 – Concert coral extraordinar în aer liber, în Parcul Copou Iaşi. Participă Corul Naţional de Cameră MADRIGAL şi Proiectul Cantus Mundi alături de coruri de copii din România, Ucraina şi Republica Moldova. Va participa, ca invitat special, Corul de copii Radio Bucureşti.

5 iulie 2015
ora 11.00 – Concerte corale în 10 biserici din Iaşi.
ora 18.30 – Gala Festivalului Concurs Coral International pentru Tineret Gavriil Musicescu în Sala Mare a Teatrului Naţional Vasile Alecsandri Iaşi.

Theme: Overlay by Kaira