fbpx

Category: Evenimente

SuPORTing is coming

SuPORTing is coming

Atenţie! Articolul dat se recomandă să fie citit, like-uit şi share-uit. 😉
Autor: Mariana Doroşenco- voluntar, studentă, blogger.

SuPORTing 2014
Echipa de profesori SuPORTing 201

Tradiţional, SuPORTing este un meci caritabil de fotbal între o echipă de profesori de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea Al. I. Cuza, şi între o echipă de studenţi. În ultimii ani profesorii au ieşit învingători, le-au arătat sudenţilor că pot să le dea lecţii şi pe terenul de fotbal, nu doar în sălile de curs. Noi, suporterii, am urmărit întorsăturile meciului, ne-am bucurat de momente spectaculoase, am susţinut prin strigăte echipele favorite, am participat la concursuri şi am ieşit câştigători! Câştigători fiindcă am petrecut timpul minunat, ne-am bucurat de un meci de fotbal pe cinste şi totodată am putut să ajutăm, să susţinem pe cineva care avea nevoie de noi. Meciul de fotbal din acest an va avea loc pe data de 22 aprilie, la ora 14:00, la Sala Polivalentă Iaşi.

Echipa Şcolii Garabet Ibrăileanu
Echipa  de la Şcoala  Generală Garabet Ibrăileanu

Anul acesta SuPORTing are un nou format. În cadrul evenimentului va avea loc şi un meci de handbal feminin între echipa de handbal senioare de la Şcoala Generală Garabet Ibrăileanu şi o echipă de studente de la FEAA. Sincer, eu niciodată nu am jucat handbal. Mai mult decât atât, până acum nici nu ştiam cum se joacă. Însă jocul este foarte complex, are propriile reguli şi propriul farmec. Pentru mine este ceva cu totul nou, ceva ce urmează să descopăr pe data de 23 aprilie, la ora 14:00, la Sala Polivalentă Iaşi. Intrarea la meciuri se face pe baza unor bilete- donaţie în valoare de 5 lei pe care puteţi să le luaţi de la membrii AsdMARK, de la standul Asd, parter FEAA, sau de la intrare în ziua evenimentului.

Am 3 ani de voluntariat, 3 ani de studenţie şi 5 ani de când mi-am făcut primul blog. Unul dintre lucrurile care unesc aceste trei elemente este SuPORTing. Este primul eveniment de la începutul studenţiei&voluntariatului care mi-a dat nopţi albe şi care, totodată, a reprezentat trecerea mea de la voluntar începător la membru deplin al echipei. Acum am ajuns la cea de-a treia ediţie SuPORTing la care particip. Nu ştiu dacă o să prind următoarea ediţie. Totuşi, ce este SuPORTing? În anul întâi vă dădeam ca şi răspuns, cu siguranţă, primul alineat din comunicatul de presă. Însă SuPORTing înseamnă mai mult.  Pentru mine SuPORTing înseamnă unire. Noi, echipa de voluntari AsdMARK ne unim pentru a organiza evenimentul, pentru a pune la punct fiecare  detaliu; echipele jucătoare se unesc pentru a obţine victoria; persoanele din tribune se unesc pentru a susţine echipele favorite; comunitatea se uneşte prin sport şi caritate. Cu toţii facem parte din comunitatea de suporteri.

SuPORTing înseamnă spectacol dublu pe teren, comunitatea de suporteri şi viitorul lui Matei, un băieţel bolnav de leucemie pe care noi ne propunem să-l ajutăm. De ce eu, tu, voi, noi, am participa la SuPORTing? Fiindcă putem aduce o schimbare.

SuPORTing- Uniţi prin sport şi caritate!

 Afiș SuPORTing

 

Trăim prin teatru

Trăim prin teatru

Afis-premiera-piesa-de-teatru-URSUL-Ateneul-Tatarasi-IasiPe data de 5 decembrie am luat o pauză de la propria viață și pentru o seară m-am mutat în salonul Elenei Nicolaevna Pavlovna. Un fragment de seară la Ateneul Tătărași trăit în piesa “Ursul” scrisă de A. P. Cehov m-a scos din cotidian, din stresul, grijile și responsabilitățile zilnice, și m-a aprovizionat cu o nouă doză de energie pozitivă și optimism.

Am stat chiar în primul rând. Acțiunea a coborât în sală, protagoniștii erau la distanța unei mâini întinse, le citeam trăirile pe chip, simțeam tremurul din vocea Elenei Pavlovna și mirarea din vocea protagonistului principal, Grigorii Stepanovici Smirnov. Tot publicul era prezent acolo, făceam parte din piesă.

Care este rezultatul atunci când o “ființă poetică” și un “urs necioplit” se întâlnesc? Veșnica dilemă vizavi de modul în care gândește sexul opus:”o găină e mai inteligenta decât un filozof în fustă”, nedumerirea atunci când apare atracția, veșnica luptă pentru emancipare dragoste și un final fericit. Suntem dependenți de finalurile fericite, atunci când trăim cu toată ființa o piesă de teatru, un film, finalul fericit ne face să credem și să sperăm la un astfel de final și pentru propria poveste.
Faceți-vă timp pentru teatru, faceți-vă timp pentru voi, faceți- vă timp pentru finalurile fericite și nu uitați că voi sunteți cei care scrieți scenariul pentru propria poveste!

BuzzCamp se întoarce la Iași

BuzzCamp se întoarce la Iași

Cover BuzzCamp Iasi

Inspire Group a început numărătoarea inversă pentru cea de-a XII-a ediție BuzzCamp. Pe 2 aprilie, la Hotelul Unirea, va avea loc un eveniment complex de dezvoltare personală, recrutare targetată și orientare în carieră. Fiind studentă în anul III- aceasta este a treia ediție la care îmi propun să particip. O pastilă perfectă de dezvoltare personală și profesională. Cum a fost la celelalte ediții? A fost o experiență benefică pentru mine, am avut lucruri de învățat și de reamintit- adesea știm anumite lucruri dar uităm să le punem și în practică. Pentru cei curioși-  ici-șa și un review .

Această ediție ne aduce în prim- plan o temă din dezvoltarea personală „Eșecul – prima lecție de (auto) motivare”. Vom discuta pe marginea acestei teme împreună cu Costi Bacica – HR Director Regional Central Southern Europe, Royal Canin, Adrian Monoranu – Manager Marketing Strategic și Lector Universitar Doctor , Gabriela Zboiu – Psychotherapy & Business and Communication Coach, Better Living Solutions Center, Tudor Munteanu – Co-founder & Product Manager at Readie and Creative Director, Namogo. Pe lângă aceasta la BuzzCamp avem oportunitatea să participăm la workshop-uri susținute de Xerox, EY, E.ON, Capgemini, WNS iar în timpul pauzelor, la fotoliile de consiliere, să interacționăm cu reprezentanții Royal Canin, WNS.

Puneți întrebarea- ești pregătit pentru viitorul tău? Acum este momentul ca să faci un pas pentru a fi mai aproape de el. Nu ezita- înscrie-te pe  http://buzzcamp.ro/event/iasi/inscriere/ și devino BuzzCamper!

 

 

Bloggeri și povești la Legend Pub

Bloggeri și povești la Legend Pub

Sfârșitul lunii decembrie- cel mai bun timp pentru a face totalul anului 2014, pentru a compara așteptările din 2013 și realizările din acest an. Și cum să faci cel mai bine acest lucru? Desigur, la un pahar de vorbă și vin fiert cu prietenii într-un local pe măsură.

În această sâmbătă am fost la o întâlnire cu bloggerii la Legend Pub. Nu știu cum e la voi însă la mine toate drumurile din Iași duc spre Palas. Și mergând spre Palas am trecut de nenumărate ori pe lângă taurul de la intrarea în Legend. Cu siguranță, l-ați văzut și voi de multe ori, chiar la parterul hotelului Moldova, cum cobori spre Palas. Involuntar, eu asociam această statuie cu legenda lui Dragoș Vodă și întemeierea Moldovei însă lucrurile stau cu totul și cu totul diferit. Mi-am înțeles greșeala de cum am intrat în local- porți dintr-un film veritabil despre vestul sălbatic, pălării de cowboy, potcoave, felinare pe tavan, interiorul din lemn și barul plin de băuturi pe orice gust.

Seara a început cu pizza, vin fiert și muzică retro. Nu au mai fost organizate întâlniri cu bloggerii de ceva timp așa că am avut să împărțim multe- amintiri, idei, păreri și impresii despre ce s-a întâmplat în ultimult timp pe arena locală, națională și internațională, despre ce am făcut și ce ne propunem să facem.

Oameni deosebiți, muzică bună din anii ’80, ’90, atmosferă plăcută, shoturi de jagermeister și, mai spre final, un cocktail “Adios Motherfucker” pentru că o regulă personală spune că atunci când merg într-un local nou trebuie să încerc și o gustare/ băutură nouă. O seară memorabilă și o ieșire perfectă pentru finalul anului. Ne auzim în 2015 iar până atunci:

La mulți ani cu sănătate

Spor, baftă, succes în toate

Iar în anul care vine

Să ne auzim de bine! 

_MDP1516
Photo by Enciu Constantin
Photo by Enciu Constantin
Photo by Enciu Constantin

 

Susţine cauza “Împreună la masa copilăriei” la Swimathon Iaşi!

Susţine cauza “Împreună la masa copilăriei” la Swimathon Iaşi!

10389299_781070865260198_2920393179423038866_n
Sursă: ASCOR & RomSoft la Swimathon Iaşi

Care sunt lucrurile care te fac fericit? Ultimul model de iPhone? Noua pereche de ochelari achiziţioanată de la Ray Ban? Un bilet la “Petrecerea anului”? Un nou ruj de la Maybelline? Un loc pe stadionul Maracana? Sau o plimbare cu Mercedes Benz E550? Care sunt lucrurile care te fac fericit?

Gândeşte-te că pentru nişte copii fericirea poate să însemne o masă caldă, o mână de ajutor, un zâmbet.

Pentru șaptezeci de copii care provin din familii social vulnerabile, familii care nu dispun de suficiente resurse financiare, materiale, fizice şi  psihice pentru a le crea condițiile necesare pentru trai, o masă caldă este motivul pentru un zâmbet plin de fericire, plin de speranță. 

photolvl1_swimathon_events_posters_45_34445_largeAnul acesta, echipa ASCOR şi RomSoft  participă la Swimathon Iaşi pentru a ajuta copiii aflaţi în grija “Centrului de Zi Sfânta Marina”, coordonat de Fundaţia Solidaritate şi Speranţă Iaşi. Prin intermediul proiectului ” Împreună la masa copilăriei” Fundaţia îşi propune să ofere o masă caldă gratuită pe zi unui număr de şaptezeci de copii pe parcursul primului semestru al anului şcolar 2014- 2015.

Intră pe site-ul Swimathon şi contribuie şi tu la această cauză, cu o suma fixă la alegerea ta, sau cu o contribuţie pe tura de bazin care se va înmulţi la final cu numărul turelor reuşite de echipă. Lucrurile se schimbă atunci când oamenii se unesc împreună pentu a face o schimbare.

Participă şi tu la Swimathon, fii o picătură din valul schimbării.

Lucrurile se mişcă. Dacă faci valuri.

 

 

Un show de “Mind Control” marca Vlad Grigorescu

Un show de “Mind Control” marca Vlad Grigorescu

AFIS MIND TOURTu crezi în magie? În existenţa a ceva mai mult decât putem explica şi înţelege? Dacă răspunsul este afirmativ atunci această noutate este pentru tine. Duminică, pe data de 8 iunie, începând cu orele 21:00, în Corner Bar va avea loc magie în cadrul spectacolului “Mind Control – marca Vlad Grigorescu”.

Protagonistul acestui show, Vlad Grigorescu, este unul dintre cei mai buni artişti pe care îi are România în momentul de faţă. El fascinează publicul prin originalitate şi prezentare. Mai mult decât trucuri magice – fiecare cuvânt, acţiune, prezentare are un mesaj profund, o morală, o idee care rămâne în sufletul publicului. Vlad a petrecut pe diverse scene sute de ore, ştie cum să încânte publicul, cum să creeze momente de neuitat şi să facă fiecare clipă magică.

“Mind Control” este un show despre manipulare, despre alegerile pe care le facem, despre influenţare. Acest spectacol are la bază experimental Matrix, creat de Vlad pentru a demonstra manipularea.  Vlad Grigorescu a creat un clip 3D care are puterea de “a te face paranormal” şi o să- l testeze chiar în cadrul spectacolului. Acum ai şansa de a participa la un spectacol unic, ai şansa de a face parte din experimentul Matrix.

Ia-ţi biletul pentru o seară magică  de la Stud Pass sau din Corner Bar iar pentru mai multe detalii sună la nr.: 0746/706.411 sau 0751/601.758. Pentru rezervări sună la nr.: 0758/431.067. Preţ bilet: 20 Lei.

Festivalul >multicolor: Ziua Marii Britanii

Festivalul >multicolor: Ziua Marii Britanii

Multicolor 2014 A3 bleed 2 mm-02Bună. Sunt Mariana. Am 21 de ani, sunt originară din Republica Moldova şi sunt dependentă de călătorii. Chiar dacă până în ziua de azi am călătorit doar prin Republica Moldova, România şi Ucraina, totuşi, prin intermediul cărţilor, filmelor, a muzicii şi a operelor de artă am avut acces la un teritoriu mult mai larg.

Festivalul >multicolor îţi oferă posibilitatea de a cunoaşte noi culturi prin intermediul muzicii şi a cinematografiei. În cadrul acestui festival fiecare zi îmbracă culorile unei ţări. În fiecare zi avem parte de muzică şi de o proiecţie de film pentru o anumită ţară. De asemenea, pe parcursul evenimentului putem beneficia de oportunitatea de a procura cărţile autorilor preferaţi originari din ţara zilei cu o reducere de 10% în librăria Avant – Garde.

Anul trecut am participat la Festivalul de Muzică şi Film în aer liber > multicolor în calitate de blogger oficial pentru ziua Marii Britanii, anul acesta, m-am gândit să continui tradiţia şi să scriu câteva rânduri despre filmul ce urmează să fie difuzat în această seară. Dacă anul trecut am urmărit un film documentar despre arta stradală şi cultura britanică, în acest an avem locuri în tribunile arenei politice. Anul acesta în cadrul zilei Marii Britanii vom urmări filmul documentar “The Battle for Barking”  pe care l-a filmat, l-a directat şi produs Laura Fairrie în anul 2010. Acest film ne arată confruntarea dintre  Margaret Hodge şi liderul BNK Nik Griffin din Comitetul Barking din Londra în cadrul alegerilor Generale din 2010. Nick Griffin  însumează  „vocea oamenilor obişnuiţi” dar şi un puternic  stimulator pentru conflictul urii  rasiale. Filmul ne oferă o imagine detaliată despre tensiunile, confruntările şi intrigile din cadrul  “Familiei BNP”(Partitdul Naţional Britanic). Un film perfect pentru oamenii cărora le plac controversele, politica şi jocurile de după cortină. Vă aştept să urmărim împreună acest film astăzi, la ora 21:00, în Copou, pe Esplanada Casei de Cultură „Mihai Ursachi”.

Festivalul >multicolor se va desfăşura până pe data de 1 iunie. Accesul la festival este liber, filmele sunt difuzate în aer liber în fiecare seară de la ora 21:00. Nu pierde şansa de a călători în ţările preferate împreună cu >multicolor!

Mai multe detalii despre eveniment puteţi găsi pe http://www.festivalulmulticolor.ro.

program multicolor 2014-03

Concert caritabil “Sunete de bucurie”

Concert caritabil “Sunete de bucurie”

Afiș final Sunete de bucurieCe poate fi mai frumos decât muzica?

Dulcea noastră însoţitoare pe tot parcursul vieţii. Ea ne aduce sprijin, alinare, pace şi bucurie. Prin muzică noi transmitem sentimente, vise, speranţe.

Ce poate fi mai frumos decât muzica?

Pe data de 27 mai 2014, la Casa de Cultură a Studenților , începând cu ora 19:30, echipa CromArt împreună cu Asociația Salvați Copiii, filiala Iași, vă invită la evenimentul caritabil “Sunete de bucurie”.

Protagonistul spectacolului cultural este pianistul și compozitorul Bogdan Ota, care a devenit cunoscut în întreaga lume după concursul “Norvegienii au talent”. Acordurile sale unice ajung direct la suflet iar orice piesă se transformă în amintire sau reverie. Marele pianist va fi  acompaniat  de  sunete  de  vioară  și violoncel,  susținute de  către doi membri ai Nordic Sonata Orchestra: Emerich Ghercă şi Radu Cotoman.

Seara se va lăsa peste Iaşi cu acorduri de pian și momente de balet oferite de elevii Colegiului Naţional de Artă “Octav Băncilă”, câştigători a numeroase competiții internaţionale de profil, şi va continua cu splendida muzică a compozitorului Bogdan Ota.

Accesul în sală se face pe baza unor invitații de donație, care pot fi achiziționate din Iulius Mall (etajul II), Librăria „Cărturești” (Palas Mall), Centrul Comercial Felicia (v,s,d) și cortul special amenajat din Piața Unirii.

Donațiile obținute în urma participării la evenimentul “Sunete de bucurie” vor fi folosite pentru a facilita accesul la educație a copiilor nevoiași de la Centrul Educațional al Asociației Salvați Copiii Iași prin achiziționarea lucrurilor necesare oricărui copil pentru a merge la şcoală: produse de igienă și sănătate, încălţăminte, rechizite și multimedia. De asemenea, o parte din fonduri vor fi utilizate pentru a le oferi acestor copii o excursie în zona Moldovei pe data de 1 iunie.

Fiecare copil are dreptul la bucurie, la dragoste, la speranţa într-un viitor mai bun. Fii parte din visul unor copii. Oferă-le “Sunete de bucurie” !

Mai multe detalii despre eveniment: pe pagina de Facebook și pe www.sunetedebucurie.com. Pentru rezervări: +40744585693.

iBlog, iTrendy at Duken’s Pub

iBlog, iTrendy at Duken’s Pub

Bloggeri, bloggeri… ce ne mai place să ne adunăm împreună la un pahar de voie bună şi să ne spunem poveştile. Nu o facem foarte des însă atunci când ne adunăm întotdeauna este ceva special.

De data aceasta ne-am adunat la Duken’s Pub, un local situat chiar vizavi de porţile Grădinei Botanice. Nu am mai fost la acest local astfel încât nu ştiam la ce să mă aştept însă mi-a lăsat o impresie plăcută. Am stat la o masă mare la primul etaj, proaspăt renovat. Ambianţă plăcută, muzică bună şi o companie şi mai bună. Cu unii bloggeri ne cunoaştem de la alte Blog Event-uri, cu alţii am făcut cunoştinţă pe parcurs. Esenţial este că ne-am distrat de minune.

Seara, care a început cu bere şi Miley Cyrus, a trecut uşor la vin şi “Ce seară minunată” ; shoturi şi Meneaito. În această seară am fost puşi la grele încercări de către gazdele noastre de la Duken’s. Ne-a fost pus la încercare norocul- participând la Shot Roulette (am participat tocmai de două ori), şi curajul- încercând napolitane flambate în stroh de 80 de grade (fapt care a dus la o arsură nesemnificativă a buzei superioare şi la o creştere semnificativă a dispoziţiei generale).

Comunicare, distracţie şi napolitane flambate at Duken’s Pub.

I highly recommend it! :>>

Paul Padurariu Photography
Sursă poză: Paul Padurariu Photography
Şansa de a-ţi îndeplini visul de a studia în străinătate

Şansa de a-ţi îndeplini visul de a studia în străinătate

Nu rata şansa de a-ţi îndeplini visul de a studia în străinătate! Reprezenanţii a peste 100 de universităţi aşteaptă să te cunoască mâine, la Congress Hall Palas, în cadrul Romanian International University Fair.

Vino la RIUF! Este viitorul tău! Este şansa ta de a succede!

Pentru a participa la eveniment și la seminariile și workshopurile din cadrul acestuia înscrie-te aici.

 

RIUF

Theme: Overlay by Kaira