Confesiuni. 28

Astăzi, vineri, 13, împlinesc vârsta de 28 de ani. E mult sau puțin? Nu știu, dar știu e suficient că să înțeleg în retrospectivă anumite lucruri despre mine și despre lume. Având în vedere că azi e ziua mea – voi spune câteva lucruri neașteptate despre mine.

1. M-am născut pe 13, vineri, noaptea, ploua.

2. Prima dată m-am îndrăgostit la 5 ani.

3. La 6 ani m-am tuns cheală.

4. În clasa a 4-a am obținut locul întâi la un concurs național de poezie în Republica Moldova.

5. Mi-am descoperit talentul pentru pictură în clasa a 5-a. Până atunci desenam cai verzi pe pereți la propriu.

6. În timpul școlii am vrut să fiu cântăreață. Îmi făcusem și trupă + am înregistrat (la magnetofon) o casetă. Și acum mai scriu cântece câteodată. Să nu vă mirați când o să public vreo piesă :))

7. Ador să citesc. Citesc cărți la fel cum unii mănâncă semințe (precizez că nu le arunc după ci le păstrez).

8. Întotdeauna mi-au plăcut fizica și chimia.

9. Am fost victima bullyingului în generală și la liceu (sunt multe de spus și vor fi spuse într-un articol).

10. Dacă nu alegeam marketingul este posibil să mă fi îndreptat spre medicină.

11. Sunt fană a culturii coreene. Învăț limba coreeană (Dacă aveți nevoie de recomandări pentru filme și muzică coreeană – știți cui să vă adresați).

12. Îmi plac integramele. Rezolv săptămânal integrame în ro/eng/ru.

13. Desertul meu preferat este mousse-ul de ciocolată.

14. Îmi place să călătoresc.

15. Până ce nu îmi beau cafeaua creierul meu funcționează în proporție de doar 20%.

16. Am vreo 8 luni de când joc tenis de câmp în mod serios (lecții, parteneri). În primăvară vreau să mă înscriu la primul meu turneu.

17. Prefer vinul roșu demidulce.

18. Nu am încă carnet de condus. Am picat cu brio examenul de condus.

19. Am o mulțime de perechi de încălțăminte (prietenii știu de ce).

20. Sunt dependentă de muzică. Ascult muzică non stop. Toate genurile.

21. Îmi place să fac yoga.

22. Am făcut karate timp de un an în timpul liceului.

23. Îmi place albastrul. Am toate lucrurile posibile și imposibile de culoarea albastră.

24. Visez să am un husky. Adică o să îmi iau unul peste vreo 2 ani.

25. Prima mea adresă de e-mail suna extraordinar de profi: maryann_chocolate…

26. Am 2 luni de când lucrez la o carte fantasy. Stay tuned.

27. Îmi plac surprizele.

28. Când se termină pandemia vreau să merg pe o insulă pentru o săptămână.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Theme: Overlay by Kaira