Felul meu de a fi + fashion

Da, știu, eu încă nu v-am stresat cu tot felul de articole cu ultimile noutăți de prin magazine și cu ce se mai îmbracă Victoria Beckham sau Heidi Klum. Dar, keep calm, nici nu o voi face. Moda este un concept abstract pentru mine. Eu nu țin ca garderoba mea să fie reflectarea ultimelor colecții de la Paris. Viața este un altfel de podium. Poți să ții cont de trenduri, culori, însă să asortezi hainele și accesoriile în așa mod, încât ele să te scoată în evidență pe tine, atuurile tale.

v1În primul meu articol de acest gen vă voi arăta o combinație simplă pentru plimbări prin oraș. Probabil ați observat, pe fiecare vitrină, sau, pe foarte multe dintre ele, sunt bluzițe, rochițe, pantofiori și accesorii de culoarea roșu. Lumea vrea culori, culori intense. Iar roșul este în vogă întotdeauna. Pasiune, dragoste, energie, viteză… De asemenea, albastru. Setea de libertate, armonie, adâncime. Albastru este culoarea mea preferată, am toate lucrurile posibile de diferite nuanțe de albastru.

v2

Deci, ce-am folosit de această dată? O bluză gri, material ușor ca să-mi fie comod; o pereche de colanți negri cu dantelă; un cardigan lung, roșu, cu tăieturi prin părți, care poate fi legat în față; o pereche de pantofiori din piele, cu șireturi și fără toc- extra, super, mega comozi, albaștri închis; o geantă de aceiași culoare cu încălțămintea; un colier din mărgeluțe roșii și verzi, cu motive tradiționale ucrainești și da, ceasul meu preferat de la Guarda #DependentăDeTimp.

Branduri? Aici ar trebui în mod clasic să spun obiectul de vestimentație, brandul și link-ul – nu? E o ținută simplă și puteți ușor să găsiți ceva asemănător în varii- magazine. Așa că chiar nu-i cazul. Totuși, să nu mă îndepărtez prea mult de modele clasice din domeniul fashion- un mic insight: în garderoba mea puteți găsi haine de la Zara, Bershka, H&M, Pull and Bear etc. precum și o grămadă de lucruri faine, nebranduite. În materia de accesorii am multe accesorii handmade+ comerciale, pentru orice ocazie. Încălțămintea? Nu contează marca. Să fie din piele și să îmi placă modelul, culoarea, să fie comode. Știți sentimentul acela: când încalți o pereche și te simți atât de bine încât nu mai vrei să te descalți?

Once again, nu am de gând să mă transform într-un guru al modei.

#Un update din viața mea profesională: acum lucrez în beauty industry. Sunt manager de formare la Estel Professional, o companie de produse cosmetice profesionale pentru păr. Iar angajații sunt/ ar trebui să fie cărți de vizită a companiei. Acest articol este o promisiune personală: să atrag mai multă atenție modului în care arăt și să arăt întotdeauna bine.

v4

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Theme: Overlay by Kaira