“O inimă deschisă,
un pas spre educație! “
Dream Builders, o echipă formată din 18 masteranzi în anul II la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din Iași, vă invită pe data de 15 mai 2015, începând cu ora 18:00 la Teatrul Luceafărul, Iași, la concertul caritabil Dincolo de sunet.
“Dincolo de sunet” înseamnă muzică, dans, magie- patru momente artistice unice, susținute de artiști cu renume. În cadrul acestui concert veţi avea ocazia să-l ascultaţi pe Liviu Teodorescu, artist vocal și actor, pe care, cu siguranţă, îl cunoașteți dacă aţi urmărit “Vocea României“ dar și din cadrul trupei Lala Band. Un alt invitat al serii este Cezar Dometi, fost participant la “Vocea României“. În programul serii va fi şi un moment de magie alături de Andrei Andronachi care şi-a dezvăluit abilităţile în cadrul show-ului “Românii au talent“. De asemenea, va participa și trupa de dans “Dance Energy“, câștigători a numeroase competiții naționale și internaționale.
Biletele pentru concert pot fi achiziționate de la librăria Cărturești Iulius Mall, sau de la standul amplasat în Carrefour Felicia (lângă Animax).
Ok, acum am trecut în revistă toate detaliile vizavi de eveniment: muzică, dans, magie, o atmosferă specială şi promisiunea unei seri minunate. Şi totuşi parcă aud o voce care îmi spune: Hey, another one? Termină. Şi aşa tot facebookul şi toţi stâlpii din oraş sunt plini de afişe cu evenimente, concerte.
Totuşi- o să continui. Cineva mi-a spus că atunci când organizezi/participi la un eveniment caritabil contează cauza. Acest concert susţine o cauză specială: Dream Builders vor să ajute la înființarea și amenajarea Centrului Educațional din Iași al Asociației Salvați Copiii, care să asigure servicii psiho-socio-educaționale pentru copiii defavorizați din zona șes Bahlui și Cartierul Dacia.
Cu siguranţă, multora dintre noi ni s-a spus într-un anumit moment: mulţumesţe-i cerului că eşti sănătos şi ai aşa o familie. Cu siguranţă, sensul acestor cuvinte ne scăpă adesea în copilărie dar acum ne ajunge din urmă. Noi nu ne alegem familia, mediul, ţara în care ne naştem. Însă restul alegerilor ne aparţin. Acum, când înţelegem sensul cuvântului “mulţumesc“, este momentul să trecem la a doua etapă şi să-i ajutăm pe alţii să se ridice, să se bucure de viaţă şi să înveţe cuvântul “mulţumesc“.
Detalii despre eveniment puteți găsi pe pagina de Facebook dar și pe site-ul oficial al evenimentului http://dincolodesunet.ro.