Love is the answer… but what was the question?

LoveOamenii dintotdeauna au căutat o panacee pentru orice ” boală “, pentru orice situaţie care poate apărea în viaţă- un răspuns universal : credinţă, dragoste, bani. Lucruri fără de care nu se poate de atins “nirvana”. Întotdeauna pentru fericire şi împlinire nu le-a ajuns un component magic.

În viaţă ta au apărut probleme, eşti în impas. Răspunsul e simplu- credinţa- soluţia magică a tuturor ecuaţiilor vieţii. Ai impresia că meriţi mai mult, vrei să ai mai multe în viaţă- banii, îţi echivalezi fericirea cu zerourile de pe card. Te simţi singur, incomplet- dragostea. Să găseşti pe cineva cu care să-ţi împarţi singurătatea. Cineva care să- ţi învingă temerile şi să te completeze.

Ce poate fi mai tentant decât găsirea unui răspuns miraculos care “să te rezolve”. Oamenii adesea nici măcar nu încearcă să analizeze de ce ajung în anumite situaţii, dacă este o stare de moment sau ceva care îşi are începutul demult şi care în fiecare zi îşi întinde tentaculele tot mai adânc în sufletul nostru, care este punctul de plecare? Fiecare dintre noi s-a format într-un anumit anturaj, a trecut prin mai multe experienţe, a cunoscut diferiţi oameni, şi toate aceste lucruri ne-au remarcat într-un mod diferit. Astfel fiecare dintre noi şi-a format un credo, un mod de gândire pentru situaţiile limită. Cu părere de rău unii dintre noi în loc să-şi analizeze viaţa, să identifice problemele sale şi să caute soluţii, încearcă să acopere gaura din acoperiş cu o coală de hârtie.

Principalele noastre probleme îşi au izvorul în trecutul nostru, în temerile, eşecurile şi nisipurile noastre mişcătoare. Ar trebui să ne identificăm demonii noştri interiori, punctele noastre slabe,  şi să lucrăm asupra lor, să ajungem la o armonie cu noi înşine, să ne împăcăm cu trecutul şi să mergem ferm spre viitor. Acesta este cel mai important lucru- integritatea emoţională şi socială. Dragostea, banii, credinţa, ar trebui să fie un sprijin, lucruri de care ne bucurăm şi pe care le-mpărţim cu ceilalţi ci nu elixirul salvator. Atunci când apelăm la soluţii “magice” problemele noastre adevărate nu dispar, ele rămân pe fundal şi cu timpul preiau controlul asupra noastră. Doar o persoană împăcată cu sine însăşi poate să se bucure cu adevărat de viaţă şi de tot  ce presupune aceasta. E timpul să ne punem pe gânduri: Oare drumul cel mai “uşor” este şi cel mai bun? Care sunt “răspunsurile” fiecăruia dintre noi? Lucru, schimbare, viitor…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Theme: Overlay by Kaira