Câteodată am impresia că unii oameni sunt programaţi să gândească într-un anumit mod , de parcă ar câştiga timp şi energie generalizând lucruri, evenimente, persoane. Unii oameni sunt obsedaţi de dorinţa de a pune etichete tuturor lucrurilor din jur astfel încât cuvinte ca toleranţă, egalitate, prezumpţia de nevinovăţie sunt nişte sunete moarte pentru ei.

Pe unele persoane le-ar avantaja să trăim într-o lume simplificată în care nu ar exista semitonuri. Mulţi nici nu se gândesc cum e să aparţii unei minorităţi naţionale sau religioase, să fii persecutat pentru apartenenţa la o rasă, la un grup, la o idee însă cu siguranţă fiecare dintre noi măcar o dată a fost nedreptăţit din cauză culorii ochilor, din cauza că nu este fiul directorului sau din cauza că nu renunţă la propriile principii pentru a fi favorizat.

Am fost dintotdeauna conştientă că egalitate perfectă nu există însă aveam impresia că dacă voi depune efort- voi demonstra oamenilor că valorez ceva, că nu are importanţă aspectul meu fizic, originea, vârsta, atât timp cât eu obţin succese. Am vrut ca oamenii să mă preţuiască ca pe o entitate aparte, nu ca pe o subdiviziune a unui tot întreg. Pe parcurs însă am înţeles că nu are importanţă ce IQ am, cât efort depun în ceea ce fac, întotdeauna se vor găsi persoane pentru care eu voi fi încă o basarabeancă, o oportunistă, o fată “bună”.

Soluţia mea de combatere a acestor idei? Niciuna. Nu am timp pentru a demonstra unor persoane care este justa mea valoare, sunt prea ocupată trăindu-mi propria viaţă- socializând, implicându-mă în diverse proiecte, proiectându-mi un viitor frumos!