fbpx

Category: Dezvoltare personala

Motivation updates

Motivation updates

Motivation

Dimineaţa auzi alarma, te ridici din pat, îţi bei cafeaua, te trezeşti şi mergi la curs.  De ce? Doar plapuma era atât de caldă, visul atât de frumos… Însă tu ştii că materia care va fi predată astăzi va fi şi la test. Iar tu vrei să ai o notă cât mai rotundă. Ce te-a ridicat din pat? Faptul că vrei să obţii o notă mai mare la test. Practic, motivaţia este asemeni unei telecomenzi- ea ne determină să ne comportăm, să acţionăm într-un anumit mod. Motivaţia este combustibilul fiinţei umane- atunci când nu există motivaţie lucrurile încetează să mai meargă.

În timp multe lucruri se schimbă. Se schimbă atât de mult încât nu le mai recunoşti. Sau noi ne schimbăm? Ni se schimbă perspectiva, modul de gândire, atitudinea. Oamenii nu sunt definiţi prin constanţă. Chiar şi atunci când sunt dedicaţi unui lucru, unei idei, sunt perioade în care ajung să o pună sub semnul întrebării, să o renege şi să o accepte din nou.

Perseverenţă? Respect oamenii care-şi stabilesc scopuri şi se îndreaptă ferm spre îndeplinirea lor. Însă viaţa este mult mai complexă decât Super Mario. Noi nu ştim traseul, primejdiile care sunt în cale şi care va fi recompensa ce ne aşteaptă la sfârşitul traseului. Câteodată este util să te opreşti din drum şi să priveşti în jur. Sunt atâtea oportunităţi… Eşti sigur că nu îţi pierzi timpul şi energia pentru ceva care de fapt nu merită aceste sacrificii? Cum să determini acest lucru? Simplu, pentru aceasta trebuie să dai răspuns la următoarele întrebări:

      -Ceea ce faci îţi aduce un sentiment de satisfacţie?

     -Care este finalitatea la ceea ce faci?  Ai rezultate sau te învârţi ca pisica în jurul cozii?

      -Ceea ce faci te ajută la îndeplinirea planurilor pe viitor?

Dacă răspunsul la aceste întrebări este afirmativ – Felicitări! Keep on.

Dacă răspunsul este negativ- reconsideră. Nu uita că pentru a ajunge într-un anumit punct există mai multe căi.

Eşecul: sfârşitul drumului sau doar o treaptă spre succes ?

Eşecul: sfârşitul drumului sau doar o treaptă spre succes ?

 

successCe înţelege fiecare dintre noi prin cuvântul eşec? Ce este eşecul pentru tine? O înfrângere sau doar un imbold pentru a te perfecţiona, a succeede ?

Eşecul… Una din componentele vitale a drumului numit viaţă. Fiara ce ne pune la îndoială convingerile noastre, aptitudinile, forţa interioară, întreaga fiinţă. Un eşec doar îi motivează şi le adaugă ambiţie oamenilor puternici pe când cei slabi se lasă înfrânşi. De ce aş mai da din mâini dacă omul prin definiţie nu poate zbura?

Omul- un mister mai mare decât faimoasa statuie a lui Zeus, decât grădinile suspendate ale Semiramidei, decât piramidele lui Keops…Niciodată nu poţi să spui cu siguranţă cum funcţionează emisferele creierului unui homo sapiens. Ce ne face să fim aşa cum suntem, care sunt priorităţile, ţintele fiecăruia, şi la ce trucuri putem apela pentru a obţine ce ne dorim. Bani, carieră, sex, dragoste- acestea sunt premiile râvnite pe arena numită viaţă.

Fiecare are şansa să obţină ce îşi doreşte dacă are suficientă amibiţie şi forţă interioară.

Şanse…. Nici nu încerc să vorbesc despre conceptul de egalitate. Din start fiecare porneşte cu un anumit punctaj oferit de familie, anturaj, contul din bancă, însă continuarea, atingerea ţintelor dorite depinde de perseverenţa fiecăruia.

Adesea nu este suficient să încerci- aceasta nu îţi garantează succesul. Ai nevoie de o motivaţie puternică pentru a continua, pentru a lua lecţii din fiecare experienţă: succese şi eşecuri, pentru a merge înainte chiar şi atunci când entuziasmul iniţial a secat. În viaţă nu poţi avea doar succese, inevitabil vei avea şi eşecuri. Diferenţa o face modul în care tu percepi eşecurile, ce sunt ele pentru tine? Sfârşitul drumului sau doar o treaptă spre succes?citat

Imaginea de sine în Leadership

Imaginea de sine în Leadership

IMG_6450

„Imaginea de sine în Leadership”, eveniment care a fost organizat de The John Maxwell Team pe data de 26 aprilie în Universitatea „Petre Andrei” din Iași, un eveniment special care m- a ajutat să- mi punctez scopuri noi și metode noi de a le obține.

„Schimbă-ţi povestea… şi îţi vei schimba viaţa”. Sorin Popa, trainerul din echipa lui John Maxwell ne-a povestit despre modul în care s-a schimbat viața sa după ce l-a cunoscut pe Paul Martinelli, cum s-a determinat să facă o schimbare: de la specialist în toate lucrurile care nu funcţionează- la trainer.

Pentru început este foarte important să îți setezi câte un scop, chiar dacă acum ți se pare că este irealizabil, pentru următoarele domenii din viață:

  • Financiar
  • Domiciliu
  • Familie
  • Sănătate

Însă care este cauza principală a rezultatelor noastre? Este oare suficient să ai voinţă? Cât de mare nu ar fi voința și cât de frumos nu ar fi scopul ajungi într-un moment de relaxare să încalci „regulile”, comiți o excepție care în mod sigur va fi urmată de altele. Cât de mare nu ar fi voinţa dacă nu ai schimbat pilotul automat, te întorci înapoi: „Ce rost are să stabileşti scopuri măreţe şi eroice dacă persoana care rămâne să le îndeplinească este aceeași.”

Metafora avionului- mecanism cibernetic: La începutul zborului se pornește pilotul automat. Cursa de la Londra- indiferent de deviațiile care pot apărea pe parcurs din cauza condițiilor meteorologice, va ajunge la Heathrow. Pilotul automat va „corecta” direcția avionului pe tot parcursul zborului. Și noi putem face același lucru stabilindu-ne un scop, colectând feedback-ul din mediul exterior , ajustând (în această ordine).

Indiferent de imaginea exterioară fiecare persoană are formată o impresie despre imaginea sa interioară. Ce este imaginea de sine? Idei despre tine împărțite în mintea ta de către alți oameni chiar înainte ca tu să poți gândi singur. Până când nu vom aduce subconștientul în conștient, acestea ne vor conduce.

Schimbarea este inconfortabilă, dureroasă, neplăcută și crează frustrare. Pentru a crea o schimbare este nevoie de o nemulțumire pozitivă- dorința de a obține mai mult. Pentru a avea success este nevoie de repetiție. Pentru fiecare gând, idee, proces este nevoie de incubație.

John Maxwell :”Nivelul de leadership a unei persoane determină nivelul său de eficiență“. Mulți vorbesc despre conceptul “noroc” însă pe lângă locul și timpul potrivit- contează să fii omul potrivit.

Poți avea success dacă nimeni nu are încredere în tine dar cu siguranță nu vei avea succes dacă tu nu crezi în tine însăți. Cum te vezi pe tine însăți determină modul în care te văd ceilalți și viceversa.

“Când vine oportunitatea e prea târziu să te pregătești”. Începe să te pregătești acum.  Participă, implică-te, crează-ți un viitor frumos! Și… încă o sugestie, poți să începi abonându-te, absolut gratuit, la “A minute with Maxwell”, eu m-am abonat. SUCCES!

Atelierele PRIME- oportunitatea de a-ţi dezvolta aptitudinile

Atelierele PRIME- oportunitatea de a-ţi dezvolta aptitudinile

O persoană nu se găseşte pe sine însăşi ci se construieşte. Calea spre succes depinde de alegerile pe care le facem zilnic, de priorităţile noastre- alegem să ne implicăm, să participăm la diverse proiecte, evenimente sau să pierdem cea mai importantă resursă de care dispunem- timpul.

PrimeCu câteva zile în urmă, pe  7 aprilie, am avut ocazia să particip la Atelierele PRIME şi anume la workshop-ul  „Vizibil şi invizibil în online. Strategie, construcţie şi rezultate câştigătoare” susţinut de Ciprian Dron, manager Media Factory. A fost un eveniment organizat la cel mai înalt nivel, un workshop interactiv, cu oameni deschişi şi informaţie aplicabilă.  În agenda zilei a fost brandul: Ce reprezintă un brand? Cum îl construim? Care este personalitatea unui brand? Strategii. Exemple de branduri/ strategii ale companiilor.

Brandul este imaginea publică a unei persoane, a unui obiect, a unei companii. Când vrem să creăm un brand, să-i definim personalitatea trebuie să ţinem cont de următoarele aspecte:

  • Unde vrem să ne poziţionăm?
  • Care este arealul?
  • Care este targetul?

Promisiunea de brand ar trebui să fie egală cu oferta de brand dacă urmărim obţinerea unei fidelităţi permanente. Te diferenţiezi, creezi o comunitate, nu alergi după like-uri, schimbi strategia- nu te reinventezi de 10 ori pe zi.  Este foarte important şi aspectul site-urilor corporate care trebuie să fie construite bine, să conţină toate informaţiile necesare iar informaţia de bază să se regăsească pe prima pagină.

Baza solidă în crearea, dezvoltarea unui brand o reprezintă comunicarea eficientă, strategică,  prin mai multe canale. Totul depinde de ce dorim:

  • Tabieturi de consum
  • Trenduri
  • Orizonturi deschise pentru brand
  • Linii de dezvoltare

În jurul unui brand poate fi construită o întreagă lume- accesorii, spaţiu, mesajele comunicate, filozofia consumatorilor. Totul depinde de modul în care gândim, comunicăm, promovăm.

Make the difference (NoteS)

Make the difference (NoteS)

Make a differencePe 31 martie 2013, am avut oportunitatea de a participa la conferința „Make the difference”, eveniment marca Atrag. A fost un eveniment interactiv, şi a avut ca scop  îndreptarea tinerilor pe drumul către succes. Mi-a făcut plăcere să particip, să socializez cu oameni noi, să descopăr lucruri noi. Desigur am luat şi nişte notiţe pe care le pun la dispoziţia publicului larg.

Primul speaker a fost Cristian Adomniţei, Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.  Dumnealui ne-a vorbit despre importanţa dorinţei de a face o diferenţă. Încă din perioada facultăţii a dat dovadă de implicare atât în cadrul facultăţii, cât şi în afara facultăţii- participa la proiecte, făcea voluntariat. Domnul Adomniţei  a definit voluntariatul ca o oportunitate pentru a-ţi crea relaţii şi cunoştinţe:” Pentru a succede ai nevoie de oameni ca tine. Acum cunoaşte-ţi oamenii cu vare ve-ţi conduce în viitor. Acum aveţi timp de dat pentru proiecte. Voluntariatul este calea pentru implicare, te remarci.”  La întrebarea ce ar vrea să schimbe în Iaşi domnul Adomniţei a răspuns simplu- mentalitatea. Iaşul a pierdut mentalitatea de capitală mulţumindu-se să se afle la media ţării. Este nevoie de o generaţie nouă de lideri, de promotori. Conform dumnealui reţeta succesului constă în 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie. Mesajul dumnealui pentru tinerii din ziua de azi:” Voi sunteţi ambasadori ai oraşului, voi faceţi un drum. Dacă din atâtea opţiuni pe care ni le oferă ziua de azi, tinerii preferă să participe la evenimente, proiecte – înseamnă că suntem pe drumul care trebuie pentru succes. Investiţi în viitor. Iaşul vă ofera şansa de a succede doar dacă sunteţi responsabili şi serioşi. Acum este momentul oportun pentru a învăţa, mai târziu trăim cu experienţa.”

Domnul Nestian Andrei, Profesor de Management la FEAA, a venit la eveniment cu un nou termen – precognizare. Acest termen a fost inventat cu scopul de a defini modul de gândire asupra viitorului. Este foarte important să ai o strategie pentru viitor întrucât:”Dacă nu ai o strategie, devii parte din strategia altuia.” Totul depinde de modul în care vedem viitorul. Gândirea liniară nu funcţiunează într-o lume cu un grad de incertitudine foarte ridicat. Viitorul nu este o linie de tren, el ne aduce adesea surprize. Unul dintre principiile lui Sakichi Toyoda este:” Mereu fii studios şi creativ, străduieşte-te să fii cu un pas înaintea vremurilor.” Dar ce face fiecare dintre noi pentru aceasta? Care este relaţia ta cu mediul? Ce deţii? Abilitatea de răspuns- poţi face faţă schimbărilor mediului sau Capacitatea de control- singur influienţezi mediul provocând schimbări favorabile pentru tine. Pentru a succede este nevoie de a schimba optica, de a te desprinde de trecut şi a stabili nişte ţinte.

Andrei Gheorghiescu, Manager la Proiectul „Turnul Nostru” poate fi definit prin trei entităţi- familia, echipa Xivic, Proiectul „Turnul Nostru”. Timp de un an au amenajat un turn de apă care are o vechime de 60 de ani iar acum îşi propun să construiască şi un parc. La momentul actual România este la etapa în  care oamenii de abia încep să coinştientizeze că spaţiul public le aparţine. Cât ar trebui să facă fiecare dintre noi? Care este aportul unei persoane în cadrul unei echipe? Oamenii nu sunt mobilier avansat iar atitudenea de cavaler singuratic nu este cea mai bună cale. Pentru a obţine rezultate frumoase şi a avea o viaţă echilibrată, armonioasă, sarcinile dintr-o echipă ar trebui să fie împărţite între toţi membrii ei.

Tudor Darie, Co-fondator Unimedia.md : „Adesea nu este nevoie să mergi contra curentului, e de ajuns să priveşti lucrurile diferit.” Succesul are şapte componente: Echipă, Diferenţiere, Să trăieşti cu câţiva ani înainte, Să ai simţul urgenţei, Pasiune, Momentul potrivit, Neâncrederea în mituri- ambiţia de a încerca. Tudor Darie defineşte Unimedia ca fiind revolta unei întregi generaţii, o afacere, lucru în echipă. După perioada “Unimedia”, a urmat o perioada în care el a participat la guvernarea Republicii Moldova-  situaţie în care iniţiativele tale pot fi implementate imediat.

George Oprea, Owner& Trainer “ Outdoor-360”,  ne-a vorbit despre conceptul: Work- Life- Adventure Balance. Cum să facem un compromis între carieră şi viaţa personală? Pentru un echilibru între carieră şi o viaţă sănătoasă, familie, ar trebui mai întâi să învăţăm/ să aplicăm mai multe lucruri din domeniile Self Management:valori, etică, ţinerea promisiunilor, încrederea în oameni, nutriţie şi sport; Time Management:reality check, setarea unor obiective, priorităţi, analiză, consolidarea energiei ; Stress Management: eveadează, zâmbeşte, corectează ce poţi, comunică, concentrează-te şi respiră ; Change Management: axează-te pe beneficii, beneficiile aerului curat, să nu îţi fie frică să arzi poduri, conştientizează şi foloseşte trecutul, foloseşte-ţi creativitatea, şi Leisure Management:time off, aventurează-te, călătoreşte.

Eugen Talmac, Deputat în Parlamentul României: „Facem parte dintr-o generaţie care poate schimba percepţiile sociale.” Nimic nu se obţine uşor însă atunci când eşti dispus, crezi în anumite lucruri, poţi influenţa lumea din jur. În ziua de azi este nevoie de oameni cu mult curaj, încredere, principii, oameni care fac un pas înainte. Experienţa practică, voluntariatul, sunt foarte importante. Un proiect este platfoma ce îţi oferă libertatea de a alege, a te implica. Proiectele sunt vise puse în aplicare. Important este ca în situaţiile limită să nu cedezi- de acest fapt depinde evoluţia ta.

Vitalie Eşanu, Fondator Privesc.eu, ne-a vorbit despre impactul „micilor revoluţii” asupra societăţii:” Suntem prima generaţie din epoca calculatoarelor.” Dumnealui a trecut prin mai multe etape, a avut mai multe iniţiative precum: desktop publishing, editare cărţi, crearea unui sistem artificial de identificare spam, sisteme de reclamă desktop, aplicaţii web, reţele sociale, până a ajunge la etapa actuală. Concluzia la care a ajuns domnul Eşanu până acum este faptul că din insuccese înveţi mai mult decât din succese. Este foarte importantă căutarea de modele business  noi. Ideile nu se patentează- doar rezultatul.

Claudiu Florea, Fundaţia Comunitară Iaşi, lucrează în domeniul Publicitate şi Marketing. Grupul Iniţiativă Fundaţia Comunitară construieşte spiritul comunitar prin strângerea de fonduri şi acordarea lor pe proiecte: ”Construim relaţii. De noi depinde cum arată comunitatea noastră şi cum se dezvoltă. Lipsa de iniţiativă şi participare sunt principala problemă a societăţii noastre. Fundaţia Comunitară Iaşi îşi propune să pună oamenii să lucreze împreună, să pună în practică idei.”

Un invitat surpriză la evenimentul dat a fost Călin Juravle, reprezentant Sticul.ro: ”Antreprenorul trebuie să aibă un simţ al responsabilităţii şi succesului bine dezvoltat. Există trei categorii de oamenii: deştepţi, cei care învaţă din greşelile proprii şi din greşelile altora; oameni mediocri- învaţă doar din greşelile proprii şi oameni proşti, care nu învaţă deloc. Cine este omul modern? Un amestec al oamenilor din toate timpurile.”

Stereotipuri, etichete- plăcerea de a clasifica şi critica

Stereotipuri, etichete- plăcerea de a clasifica şi critica

labels2

Câteodată am impresia că unii oameni sunt programaţi să gândească într-un anumit mod , de parcă ar câştiga timp şi energie generalizând lucruri, evenimente, persoane. Unii oameni sunt obsedaţi de dorinţa de a pune etichete tuturor lucrurilor din jur astfel încât cuvinte ca toleranţă, egalitate, prezumpţia de nevinovăţie sunt nişte sunete moarte pentru ei.

Pe unele persoane le-ar avantaja să trăim într-o lume simplificată în care nu ar exista semitonuri. Mulţi nici nu se gândesc cum e să aparţii unei minorităţi naţionale sau religioase, să fii persecutat pentru apartenenţa la o rasă, la un grup, la o idee însă cu siguranţă fiecare dintre noi măcar o dată a fost nedreptăţit din cauză culorii ochilor, din cauza că nu este fiul directorului sau din cauza că nu renunţă la propriile principii pentru a fi favorizat.

Am fost dintotdeauna conştientă că egalitate perfectă nu există însă aveam impresia că dacă voi depune efort- voi demonstra oamenilor că valorez ceva, că nu are importanţă aspectul meu fizic, originea, vârsta, atât timp cât eu obţin succese. Am vrut ca oamenii să mă preţuiască ca pe o entitate aparte, nu ca pe o subdiviziune a unui tot întreg. Pe parcurs însă am înţeles că nu are importanţă ce IQ am, cât efort depun în ceea ce fac, întotdeauna se vor găsi persoane pentru care eu voi fi încă o basarabeancă, o oportunistă, o fată “bună”.

Soluţia mea de combatere a acestor idei? Niciuna. Nu am timp pentru a demonstra unor persoane care este justa mea valoare, sunt prea ocupată trăindu-mi propria viaţă- socializând, implicându-mă în diverse proiecte, proiectându-mi un viitor frumos!

Conceptul de anonimitate şi rolul său în societatea contemporană

Conceptul de anonimitate şi rolul său în societatea contemporană


Imagine
În ziua de azi marea majoritate a tinerilor au profile pe site- urile de socializare. Dacă nu eşti pe GOOGLE, nu valorezi  practic nimic. De mult m-am resemnat cu faptul că generaţia noastră este una dependentă de internet la fel ca de aer, apă şi hrană. Însă iată un lucru straniu – ca alternativă a propriei imagini multe persoane preferă să posteze poze cu oameni celebri/ caricaturi/ personaje din filme, adesea le folosesc ca poze de profil sau cover .

 Ultimele tendinţe “facebook-iste” şi “twitter-iste” spun că e cool să te ascunzi după spatele numelor unor oameni care au ajuns la un anumit nivel de succes şi prosperitate sau să te maschezi sub anumite idei/concepte , complexitatea cărora adesea nici nu o înţelegi măcar. Unele persoane fac aceast lucru din consideraţii filozofice, în aspiraţia de a accentua insignifianţa individului uman, a propriului „EU” într-un final.  De ce să spun sau să încerc să fac ceva- toate vorbele de „aur” s-au spus, toate performanţele s-au atins…

Nu spun că este un lucru „dăunător” să ai o persoană, un personaj, care să te inspire, să te alături unei  “idei” care te defineşte sau la care ai vrea să contribui. Este chiar un lucru recomandat atât timp cât nu te îndrepţi spre extremă, păstrezi limita de discreţie dintre model şi viaţa proprie.

Alte persoane, însă, doar încearcă să fie cool, mimează unele star-uri, fapt ce denotă  nesiguranţă, neîncredere în propriul potenţial, propriile valori, propriile vise.

Rezultatul este acelaşi, anonimitatea, chiar şi concepută dintr-o idee supremă, de fapt suprimă personalitatea, individualitatea fiecăruia. Este asemeni unei măşti inventată de marii pseudofilozofi ai secolului douăzeci şi unu. Chiar şi atunci când aceste persoane obţin anumite succese, ele sunt nevoite să-şi împartă faima cu Zeul Neantului, Anonimus ,din cauza lipsei unei imagini publice bine definite.

Una dintre cele mai importante componente ale succesului o reprezintă diferenţa dintre indivizi- diferenţa ca personalitate, idei, scop în viaţă. Aceste diferenţe ne conturează drumul spre succes. Deci, în loc să te camuflezi sub concepte filozofice, acum ar fi momentul să ieşi pe arena realităţii şi să te afirmi. Nu există oameni identici, chiar dacă vei încerca să „reinventezi” becul, oricum va rezulta ceva nou. Curaj.

Momento

Momento

              Imagine Sunt clipa ce-o trăiesc şi aerul ce-l respir. Sunt acum şi aici. Încerc să îmi explic momentul în care am  ajuns.  Momentul în care se “maturizează” visele, momentul oportunităţilor, al alegerilor şi al responsabilităţii  pentru deciziile luate. Acum este momentul în care facem suma tuturor cunoştinţelor acumulate şi încercăm să ne plănuim viitorul. Momentul în care ne alegem priorităţile- familie, carieră, descoperirea Universului, distracţii. Cântărim toate clipele trăite, ne stabilim un clasament al priorităţilor şi în concordanţă cu abilităţile deţinute stabilim o strategie- un plan de luptă cu „balaurii” vieţii. Ne fixăm ţinte mici cu speranţa de a ne apropia de lucruri mari. Acum pentru mulţi dintre noi e momentul în care scriem primul CV, facem primele încercări de a ieşi în evidenţă. Acum este momentul în care dreapta “dorinţelor” se intersectează cu cea a “posibilităţilor”- este nevoie doar de mult curaj şi implicare . Este timpul oportun pentru implicare- aderare la diferite organizaţii, participare la diverse proiecte, urmarea unor cursuri suplimentare, învăţarea pentru un certificat de competenţe lingvistice sau depunerea actelor pentru permisul de conducere.  Fiecare din noi are în mâini propriul volan, o viaţă… iar în cale sunt atâtea drumuri, atâtea oportunităţi. Urmează una din cele mai grele decizii din viaţă- să decidem ce va urma.

Theme: Overlay by Kaira