Reflecție… marea

Reflecție… marea


               Câmpii de tumulturi albastre se întind în faţa mea…În apă stravezuie se-neacă raze aurii , pe ceru-azuriu se aud strigăte de pescăruş iar eu mă zbat odată cu fiecare val de ţărm… mă pierd în fiecare ciocnire, mă retrag ca spuma spălând nisipul fierbinte, şi mă izbesc din nou de mal … Flori de “nu mă uită” îmi acoperă gleznele…Trec clipe, ore…

               Cuprind în priviri marea dezlănţuită şi simt pe obraji primele picături de ploaie. Ridic faţa şi mă las în mâinile stihiei… Eu singură mă transform în furtună. Vântul îmi aruncă pletele ude în faţă, mă ameninţă şoptindu- mi cuvinte indigo… El nu mă poate rupe. Eu aparţin stihiilor… să mă rupă poate doar un om… Valuri mă cuprind încercând să mă prindă- n tainică- adâncime iar eu rămân nemişcată până nu se stinge vântul iar valurile- mi mângâie tălpile goale… să mă rupă poate doar un om…

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *